Video Discursul lui Pașcanu, după primul gol marcat în Liga 1: ”Să vedem când o să mai încerc așa ceva”
09.03.2020, 20:18Alexandru Pașcanu (21 de ani) a înscris primul său gol la nivel de seniori. Fundașul lui FC Voluntari a adus un punct important pentru echipa sa în disputa cu Hermannstadt de pe teren propriu, marcând cu o ”scăriță”. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”E cel mai important că am reușit să scoatem un egal. Noi ne-am dorit victoria, dar e ok și un egal la cum s-a jucat. Nu știu, să vedem când o să mai încerc așa ceva. Bine că a intrat în plasă. Am un gol, acum sper să avem cât mai multe victorii.
Degeaba dau eu golurile dacă nu câștigăm. Nu contează cine dă golurile, toți trebuie să tragem în același sens. Încet, încet, începe să ne iasă mai bine. Sperăm să continuăm așa și să vină și rezultatele”, a spus Pașcanu, la finalul partidei.
FC Voluntari rămâne pe ultimul loc în Liga 1, cu 12 puncte, la două în spatele celor de la Chindia și Academica Clinceni. Ultima va fi adversara echipei lui Teja în următoarea etapă.
Pașcanu, primul sezon la nivel de seniori
Pentru Pașcanu este primul sezon la nivel de seniori. În vara anului 2019, fundașul a fost transferat de CFR Cluj de la Leicester pentru 600.000 de euro, iar campioana României l-a împrumutat la Voluntari până la finalul sezonului.
- 12 meciuri a strâns Pașcanu în acest sezon pentru CFR Cluj și FC Voluntari.
VIDEO cu golul marcat de Pașcanu.
Etichete: liga 1 , fc voluntari , alexandru pascanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...