Dinamoviștii sună adunarea: "Trebuie să strângem rândurile. Lucrurile se vor rezolva dacă vom câștiga cu Sepsi"
27.09.2018, 20:55Sergiu Hanca, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este momentul ca toţi jucătorii să strângă rândurile, să dea totul pentru formaţia alb-roşie pentru a câştiga partida de vineri cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Meciul e vineri seară, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și pe www.digisport.ro și m.digisport.ro
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Ne aşteaptă un meci dificil mâine în primul rând din cauza numărul mic de puncte din clasament. Cred că e timpul să strângem rândurile, să dăm totul pentru Dinamo şi să începem noul mandat al antrenorului cu o victorie. De când a venit Eugen Neagoe la Sepsi lucrurile s-au schimbat enorm. Au o echipă mult mai bine organizată, defensiv stau mult mai bine şi au un contraatac periculos. Cred că sunt mai omogeni decât sezonul trecut. Dar cred că dacă noi vom da 100% atunci sigur vom lua cele 3 puncte", a afirmat Hanca.
"Până acum nu am avut prea mult timp să lucrăm cu noul antrenor, dar schimbarea trebuie să vină de la noi. Începând cu meciul cu Sepsi trebuie să încercăm să dăm mai mult pentru că numai aşa putem ieşi din această pasă proastă. Sunt convins însă că dacă vom câştiga mâine se vor rezolva lucrurile şi vom începe să legăm victorii", a adăugat mijlocaşul.
Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte, vineri, de la ora 21,00, pe teren propriu, formaţia Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 10-a a Ligii I.
AGERPRES
Etichete: liga 1 , hanca dinamo , sergi hanca , dinamo sepsi sf gheorghe , declaratii segiu hanca dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...