Video Dinamoviștii se gândesc la titlu: "Dacă jocul rezultatelor ne va ajuta, vom ieși campioni"
01.05.2017, 23:17VIDEO Dinamo - FCSB 2-1. Formația lui Cosmin Contra s-a impus în "Eternul Derby" grație unui gol marcat în minutul 96 și, cu această victorie s-a apropiat la doar două puncte de Viitorul și FCSB, formații aflate pe primele două locuri din clasament.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Dan Nistor a recunoscut că jucătorii din Ștefan cel Mare au început să se gândească din nou la titlu odată cu succesul obținut în fața marilor rivali. Roș-albii mai au de disputat două partide, în deplasare la Cluj și pe propriul teren cu Astra.
"Suntem foarte bucuroși. Ne-am apropiat la două puncte de cei de la Steaua și Viitorul. Vor fi două etape foarte disputate în acest final de campionat. Pentru noi a fost un derby, rămâne Steaua în continuare chiar dacă au probleme cu cei de la Armată. Ne bucurăm că a fost un derby frumos, că am câștigat și sperăm la campionat de acum încolo. În minutul 92 nu mai speram, dar a apărut acel penalty, care a fost clar. Țin să mulțumesc fanilor, care sunt unici în România și cred că în Europa. Cu o victorie la Craiova eram pe primul loc, dar nu ne putem uita în urmă. Sperăm să obținem două victorii și dacă jocul rezultatelor ne va ajuta, vom ieși campioni. Avem un grup minunat și sperăm să facem lucruri minutate împreună" a declarat Nistor la finalul partidei transmise ÎN DIRECT de Digi Sport.
Nistor speră ca victoria din derby-ul cu FCSB să-l convingă pe Cosmin Contra să rămână pe banca lui Dinamo și din sezonul viitor. "Noi ne dorim cu toții să rămână, sperăm ca cei din conducere să găseacă o soluție ca el să rămână aici" a încheiat Nistor.
Etichete: steaua , dinamo , dan nistor , video dinamo - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...