Dinamo, victorie la scor în primul amical al verii! Puștii lui Uhrin nu au dezamăgit
articol scris de Digi Sport23.06.2021, 18:54
Dinamo a câștigat primul amical disputat în această vară, contra formației turce Ankara Keciorengucu, scor 4-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamo - Ankara Keciorengucu 4-1
În partida disputată la Bolu (Turcia), Dinamo a beneficiat de un autogol al adversarilor, în minutul 14, iar celelalte reușite au fost semnate de Deian Sorescu, din penalty (28'), Andreas Mihaiu (35') și Cătălin Măgureanu (53'), a anunțat clubul bucureștean.
În prima repriză, Dinamo a mizat pe o echipă asemănătoare cu cea din finalul sezonului trecut, cu Eșanu, Sorescu, Grigore, Achim, Fabbrini sau Nemec printre titulari, iar în partea secundă și-au făcut apariția mai mulți jucători tineri, precum Fara, Giafer, Florescu, Borcea, Bordușanu sau Măgureanu. De asemenea, în echipa lui Dusan Uhrin a apărut și Constantin Nica, fundașul care se întoarce în "Ștefan cel Mare", la opt ani după ce era vândut la Atalanta, pentru 1,6 milioane de euro.
Ankara Keciorengucu a încheiat pe locul 7 sezonul trecut din liga a doua turcă, la doar două lungimi în spatele ultimei poziții care a prins play-off-ul pentru promovare.
- Dinamo, în prima repriză: Eșanu - Sorescu, Puljic, R. Grigore, A. Radu, Bani, Vl. Achim, Fabbrini, Mihaiu, Nemec, Neicuțescu
- Dinamo, în repriza a doua: Fara - Nica, Ehmann, Bejan, Giafer, Florescu, Răută, G. Crețu, Borcea (78 Bordusanu), Moldoveanu, Măgureanu
Cantonamentul lui Dinamo din Turcia este programat în perioada 21-28 iunie, iar formația lui Dusan Uhrin va mai disputa un amical împotriva lui Galatasaray, duminică, 27 iunie.
27 de jucători în cantonamentul lui Dinamo din Turcia
- Portari: Mihai Eșanu, Ştefan Fara, Denis Oncescu
- Fundași: Constantin Nica, Ante Puljic, Florin Bejan, Ricardo Grigore, Steliano Filip, Andrei Radu, Marco Ehmann, Deniz Giafer, Costin Amzar
- Mijlocași: Deian Sorescu, Paul Anton, Alexandru Răuță, Vlad Achim, Diego Fabbrini, Geani Crețu, Ahmed Bani, Valentin Borcea, Antonio Bordușanu, Andrei Florescu
- Atacanți: Adam Nemec, Robert Moldoveanu, Andreas Mihaiu, Mihai Neicuțescu, Cătălin Măgureanu
Etichete: dinamo , turcia , amical , ankara keciorengucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...