Dinamo face curățenie la finalul turului și se desparte de 4 jucători
18.11.2013, 09:54Așa cum Ionuț Negoiță a anunțat în urmă cu câteva săptămâni, Dinamo se va despărți la iarnă de jucătorii care nu au dat randament în prima parte a campionatului. Gruparea din Ștefan cel Mare se va despărți cu siguranță la sfârșitul turului de cel puțin 4 jucători.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacanţii Joel Thomas, Kevin Zougoula şi Pape Ndaw și închizătorul Hasanovic nu vor mai evolua, din 2014, pentru formația antrenată de Flavius Stoican, anunță Gazeta Sporturilor. Roș-albii nu sunt însă hotărâți dacă să-i transfere sau să-i împrumute, totul depinzând de propunerile pe care aceștia le vor primi în pauza competițională.
Dintre cei patru, francezul Joes Thomas (26 de ani) a jucat cel mai mult, bifând 10 partide, timp în care a marcat de două ori. Atacantul venit de la Severin n-a impresionat însă și nici nu a reușit să se integreze, ultimul exemplu fiind partida cu Progresul Cernica (DETALII AICI), când a ajuns izolat de restul echipei.
Nici "elefantul" Zougoula nu i-a dat pe spate pe oficialii din Ștefan cel Mare în ciuda dublei marcate în Cupa României Timișoreana. Principala problemă a lui Zougoula este salariul de 4.000 de euro pe care dinamoviștii îl consideră mult prea mare fața de ce-a arătat ivorianul în tricoul alb-roșu. Pape Ndaw a prins 198 de minute la prima echipă, dar la fel ca și Joel Thomas, n-a arătat mare lucru, în timp ce Hasanovici n-a jucat decât pentru echipa a doua și n-a făcut-o prea bine.
Dacă cei 4 sunt ca și plecați din Ștefan cel Mare, la prima echipă a lui Dinamo și-a făcut loc atacantul Vali Balint (19 ani), care evoluase ultima dată în etapa a 6-a cu "U" Cluj, scor 6-0 (VIDEO AICI). Vârful de 19 ani a înscris un gol în amicaulului din weekend, cu Progresul Cernica.
Etichete: liga 1 , dinamo bucuresti , liga 1 digisport , dinamo liga 1 , joel thomas , zougoula , dinamo face curatenie , dinamo se desparte de 4 jucatori , papa ndaw , 4 jucatori out de la dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...