Dinamo - Eintracht Braunschweig 1-0. Palic a adus a doua victorie a ”câinilor” în cantonamentul din Spania
20.01.2017, 15:50Dinamo s-a impus în al doilea amical din 2017, după ce a trecut fără gol primit de formația Eintracht Braunschweig, locul 1 în 2.Bundesliga.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La fel ca și marți, când au trecut de formația chineză Tianjin Teda (locul 10 în Super Liga), elevii lui Ioan Andone au trecut la limită, scor 1-0. ”Roș-albii” și-au intrat mai greu în ritm, primele 20 de minute ale partidei amicale aparținând celor de la Eintracht Braunschweig.
Singura ocazie notabilă a ”câinilor” în prima repriză a fost irosită de Nistor, în minutul 27, după ce a trimis din lovitură liberă, dar goalkeeperul advers s-a înălțat și a reținut.
În partea secundă, odată cu mai multe schimbări efectuate de Ioan Andone, jocul lui Dinamo a arătat mai bine. Palic a trecut pe lângă deschiderea scorului, după ce a trimis din lovitură liberă direct pe poartă, dar goalkeeperul advers a reținut.
După alte zece minute de joc, Oliva i-a trimis în careu lui Daniel Popa, care deranjat de un fundaș al adversarilor, a căzut și arbitrul a arătat penalty. Palic a ales să execute și a făcut-o bine după ce l-a învins pe portarul lui Braunschweig cu un șut pe mijlocul porții. Mahlangu putea face 2-0 cu un minut înainte de fluierul final, când ”roș-albii” au pornit pe contraatac, dar sud-africanul a nimerit bara.
S-a terminat 1-0 pentru Dinamo, care va continua programul amicalelor cu FC Zurich și Videoton.
LIVE TEXT: Dinamo București - Eintracht Braunschweig 1-0
Min. 92: Arbitrul fluieră finalul partidei.
Min. 91: Mahlangu irosește cea mai mare ocazie a părții secunde după ce trimite în bară.
Min. 88: GOOOOOOOOOOOOOL DINAMO! Palic șutează pe mijloc, goalkeeperul se duce în stânga și echipa lui Ioan Andone conduce cu 1-0.
Min. 88: PENALTY DINAMO! Oliva îi trimite în careu lui Daniel Popa care este împins și Dinamo beneficiază de o lovitură de pedeapsă.
Min. 86: Intră Mihai Popescu în locul lui Nedelcearu.
Min. 84: Palic trage direct pe poartă, tot din lovitură liberă, dar portarul reține în cele din urmă mingea.
Min. 82: Popa se înalță în careu la lovitura liberă a lui Palic, dar reia puțin peste poartă.
Min. 81: Intră Vlad Olteanu în locul lui Nistor.
Min. 78: Mahlangu trimite de la marginea careului, dar mingea trece la un metru pe lângă bara din stânga.
Min. 73: Rotariu pierde mingea la marginea careului după ce este deposedat de un adversar. Spiritele între cei doi se încing și este nevoie de intervenția arbitrului, care îi potoțește pe fotbaliști. La câteva secunde, Andone îl schimbă pe Rotariu și în locul lui este introdus Tîrcoveanu.
Min. 71: Palic șutează din afara careului, dar portarului lui Eintracht Braunschweig se întinde și prinde în cele din urmă.
Min. 61: După aproximativ o oră de joc, Andone îi scoate pe Hanca, Dudea, Steliano Filip și Ceccarelli. În locul lor intră Mahlangu, Busuladzic, Oliva și Palic.
Min. 56: Hanca centrează bine în careu, dar portarul advers este stăpân pe situație, se înalță și reține.
Min. 46: Începutul reprizei secunde.
Min. 45+1: Pauză.
Min. 45+1: Corbu primește mingea pe dreapta, aproape de linia de fund și reușește să centreze, dar mingea înaltă este prinsă de portarul lui Eintracht.
Min. 42: Șut puternic trimis de un jucător al germanilor, din marginea careului, dar total greșit și mingea iese din teren aproape de fanionul de la colțul terenului.
Min 35: O nouă ocazie pentru Eintracht Braunschweig. În urma cornerului, mingea ajunge în careul "câinilor" şi este reluată din 10 metri în stâlpul din dreapta porţii lui Brănescu.
Min 34: Lovitură liberă pentru nemţi, din 18 metri. Balonul este trimis sub bară, dar Brănescu se evidenţiază şi respinge în corner.
Min 27: Nistor execută o lovitură liberă din afara careului, lateral dreapta. Noul decar al lui Dinamo trimite direct pe poartă, înşelător, însă goalkeeperul advers a reuşit să scoată în corner.
Min 20: Nemţii au o posesie mai bună şi sunt mai prezenţi în joc, fără a fi însă periculoşi.
Min 15: Nicio ocazie notabilă în primul sfert de oră al partidei.
Min 1: Startul partidei.
Dinamo 4-3-3: Brănescu – Ceccarelli, Nedelcearu, Maric – Corbu, D. Nistor, Dudea, St. Filip – Hanca, Nemec, D. Rotariu
Rezerve: Penedo Cano – M. Popescu, I. Gheorghe, Busuladzic, Vl. Olteanu, D. Popa, Tîrcoveanu, M. Oliva, D. Ciobotariu, Palic, Mahlangu.
Dinamo s-a impus marţi în primul amical din 2017, după ce a învins la limită, scor 1-0, formația chineză Tianjin Teda (locul 10 în Super Liga). Azi, elevii lui Ioan Andone dispută a doua partidă de pregătire din Spania, contra celor de la Eintracht Braunschweig, locul 1 în 2.Bundesliga.
Programul amicalelor echipei lui Andone de la Estepona:
17 ianuarie: Dinamo - Tianjin Teda (locul 10, China, Liga 1) 1-0
20 ianuarie: Dinamo - Eintracht Braunschweig (locul 2, Germania, 2Bundesliga)
24 ianuarie: Dinamo - FC Zurich (locul 1, Elveția, Liga 2)
27 ianuarie: Dinamo - Videoton (locul 1, Ungaria, Liga 1)
PROGRAMUL DE PREGĂTIRE AL ECHIPELOR DIN LIGA 1 ÎN ACEASTĂ IARNĂ
Etichete: dinamo , live , amical , eintracht branschweig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei poliţişti au fost spitalizaţi, în dimineața de Crăciun, după ce autospeciala în care se aflau...