Dinamo a umilit-o pe Petrolul, iar Zeljko Kopic a vorbit despre șansele la play-off
articol scris de Digi Sport22.07.2024, 18:09
Dinamo a reușit să o învingă pe Petrolul Ploiești, scor 4-1, în cadrul etapei a doua a SuperLigii României.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Golurile care au adus victoria ”Câinilor” pe ”Arcul de Triumf” au fost înscrise de Hakim Abdallah, Cătălin Cîrjan, Astrit Selmani și Dennis Politic, în timp ce golul de onoare al ”Găzarilor” a fost marcat de căpitanul Vali Țicu.
Zeljko Kopic: ”Vom avea un campionat bun și nu vom mai avea situația din ultimii ani”
Dinamo a arătat excelent în primul meci jucat acasă în ediția 2024/2025 din SuperLiga, iar toată suflarea alb-roșie se gândește la play-off.
Întrebat despre calificarea în play-off, Zeljko Kopic (46 de ani) a oferit un răspuns clar.
”Nu vreau să pun presiune pe jucători. Ceea ce am vorbit cu ei vreau să punem în practică: să stabilizăm echipa, clubul, să căutăm performanța, să încercăm să fim aproape de primele șase echipe din clasament. Dacă se va întâmpla să fim în cursa pentru play-off, de ce să nu încercăm? Dar nu are rost să pun și eu presiune acum. Trebuie să creștem pas cu pas, să creștem tinerii, apoi vom vedea ce va fi.
Pentru asta muncim (n.r. Dinamo să nu mai fie la retrogradare)! E cel mai important lucru acum. Cum simt echipa acum, și clubul, și energia a tot ceea ce se întâmplă la Dinamo, cred că vom avea un campionat bun și nu vom mai avea situația din ultimii ani. Nu promit că vom fi acolo sau dincolo, dar simt că noi creștem bine și pozitiv”, a spus Zeljko Kopic, citat de gsp.ro.
VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo - Petrolul 4-1
Reacția lui Cătălin Cîrjan, după 4-1 cu Petrolul
La finalul meciului cu Petrolul, Cătălin Cîrjan a transmis că Dinamo, dacă joacă la fel ca duminică seara, are șanse mari la play-off în acest sezon.
Mijlocașul a transmis câteva cuvinte și despre perioada de anul trecut, în care a fost legitimat la Rapid, însă în care nu a impresionat.
”Suntem bucuroși, o victorie muncită, terenul a fost greu. Am muncit toți ca o oechipă. Foarte multe persoane au spus că ne batem iar la retrogradare. În seara asta am demosntrat că avem valoare și că ne putem bate la play-off.
Eu mă simt bine, am meciuri în picioare. Trebuie să joc, anul trecut (n.r. la Rapid) nu am făcut-o. Când vrea Dumnezeu, intră (n.r. golul) oricum.
A fost dificil anul trecut. Ne-am pregătit foarte bine acum. Cei tineri suntem ambițioși. A fost un an foarte greu pentru mine. M-am antrenat si separat. Acum sunt bucuros că pot să îmi arăt valoarea.
La Cluj am pierdut pe final. Avem o echipă foarte bună și avem încredere mare în noi. Asta e cheia succesului, să fim aproape de suporteri.
Eu cred că avem un lot foarte bun. Putem să ne batem pentru play-off. Ne dorim să ne batem pentru primele locuri”, a spus Cătălin Cîrjan, la flash-interviu,
Etichete: liga 1 , dinamo , petrolul , superliga , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...