Dinamo a reziliat contractele a doi jucători aduşi în vară
15.01.2013, 10:40Dinamoviştii au început, de săptămâna trecută, pregătirile sub comanda noului antrenor Cornel Ţălnar. "Câinii" au efectuat vizita medicală şi de atunci s-au antrenat la baza de la Săftica. Marţi, 15 ianuarie, roş-albii au plecat într-un stagiu de pregătire montană, la Poiana Braşov.

SuperLiga: ”U” Cluj - Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Cupa Spaniei: Barcelona - Real Madrid, sâmbătă, 23:00, DGS 1
Având în vedere problemele financiare cu care se confruntă, şefii lui Dinamo au hotărât ca în acest mercato să se despartă de jucătorii cu salarii mari şi de cei care nu mai intră în planurile lui Cornel Ţălnar. Astfel, după ce în zilele trecute Edgar Alvarez (32 de ani) şi-a încheiat conturile cu gruparea din Ştefan cel Mare, acum a venit rândul lui Paul Koulibaly (26 de ani).
Convocat în lotul Burkinei Faso pentru Cupa Africii, Koulibaly ar fi revenit la Dinamo la jumătatea lui februarie şi ar fi ratat astfel aproape toată perioada de pregătire.
Programul "câinilor":
15-26 ianuarie: cantonament, pregătire centralizată – Poiana Braşov
28-29 ianuarie: antrenamente – stadion Dinamo
31 ianuarie-17 februarie: turneu de pregătire, meciuri amicale – Marbella, Spania

11 meciuri a bifat Paul Koulibaly pentru Dinamo
7 partide are Edgar Alvarez în tricoul "câinilor"
Etichete: koulibaly dinamo , alvarez dinamo , plecare jucatori dinamo , koulibaly si alvarez out de la dinamo , jucatori dati afara dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Un satelit secret rusesc, despre care oficialii americani cred că este conectat la sistemul nuclear...