"Dinamo a rămas un nume, atât!" Un stelist legendar deplânge situația grupării din Ștefan cel Mare
articol scris de Digi Sport12.02.2022, 12:42
Dinamo se află în cea mai neagră perioadă din istoria clubului, iar rivalii de-o viață cred că trupa din Ștefan cel Mare nu poate să-și mai revină.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Înfrângerea din ultima etapă, 1-6, contra celor de la Univeristatea Craiova, a arătat că speranțele suporterilor lui Dinamo la rămânerea în Liga 1 sunt mai degrabă de domeniul SF, echipa fiind departe de arăta un joc decent.
Duckadam crede că Dinamo nu mai scapă de Liga a 2-a
Helmuth Duckadam, fostul portar al Stelei și oficial al celor de la FCSB, e de părere că Dinamo trebuie să intre în faliment pentru a putea să redevină una dintre echipele de top ale țării.
"Dinamo se amăgesc singuri că pot salva această corabie, care, practic, e eșuată. Ei merg din rău în mai rău. În perioada lui Rednic au făcut atâtea schimbări în echipă, a plecat Rednic și s-au făcut din nou schimbări în echipă.
Jucători care primesc cartonașe roșii. La Dinamo nu ai ce să gestionezi, se încăpățânează ei ca să salveze corabia, anul viitor vor avea aceeași problemă. Nu văd altă soluție, poate doar cum au procedat cei de la Rapid. Un faliment, o echipă luată de la zero.
Nu cred că sunt pesimist, spun asta de trei ani. Nu vine nimeni să investească, ai atâtea datorii în spate. Nu ai cum să faci transferuri, nu ai cum! Sunt realist, nu pesimist. Se vede de ani de zile că nu va fi mai bine, din contră, va fi mai rău.
În ultimii patru ani, Dinamo este doar un nume. Degeaba mai spun jucătorii că a fost un derby. Ce derby la 6-0? Dinamo a rămas un nume, atât! De ce nu vrem să recunoaștem acest lucru?
Au fost echipe mari în Anglia care au câștigat Champions League și acum nu știu prin ce ligă mai sunt. Ce rost are să te faci de râs de la etapă la etapă?", a spus Helmut Duckadam, la Pro X.
Dinamo, mai aproape de Liga a 2-a ca niciodată
Flavius Stoican a fost adus la sfârșitul anului trecut, atunci când Mircea Rednic a fost îndepărtat de la club de Iuliu Mureșan.
Schimbarea de antrenor nu a adus rezutlatele sperate, iar Dinamo se afundă din ce în ce mai tare.
În 2022, cu Stoican pe bancă, Dinamo a pierdut toate cele 4 partide, 1-2, cu FC Argeș, 0-3, cu FCSB, 0-4, cu FC Botoșani, și 1-6, cu Univeristatea Craiova.
Acum, un nou test dificil îi așteaptă pe dinamoviști, pe terenul celor de la UTA Arad, duminică, de la ora 17:00, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe www.digisport.ro.
Etichete: helmuth duckadam , liga 1 , dinamo , retrogradare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...