Dinamo a oficializat 3 transferuri: înlocuitor pentru Bălgrădean și întăriri la mijloc
25.07.2014, 11:25Dinamo a realizat 3 transferuri, cu puțin timp înainte de startul noului sezon de Liga 1 și i-a legitimat pe portarul Zoltan Kovacs și pe mijlocașii Robert Văduva și Daniel Unguru.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Câinii roșii" au anunțat semnarea celor 3 contracte joi seară, după partida amicală încheiată la egalitate cu FC Clinceni (3-3, DETALII AICI). Contra ilfovenilor, Văduva a fost titular și singurul dintre cei 3 care a jucat. Kovacs și Unguru nu au fost la meci, întrucât ajunseseră la club cu o zi în urmă.
Maghiarul Kovacs este un portar în vârstă de 29 de ani, care ultima dată a jucat în Cipru, la Aris Limassol. A venit la Dinamo liber de contract și a fost adus pentru a suplini plecarea lui Cristian Bălgrădean, care și-a reziliat înțelegerea cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare. Goalkeeper-ul, care are o înălțime de 1,91 metri, a mai jucat la MTK Budapesta și Anorthosis Famagusta.
Daniel Octavian Unguru (20 de ani) este mijlocaș și a ajuns la Dinamo de la Pandurii. Nu a apucat să joace în Liga 1, iar în ultimul sezon a jucat pentru Minerul Motru, în Liga a 2-a. A prins numai 3 meciuri pentru echipa care a terminat pe locul al patrulea în play-out-ul din eșalonul secund.
Robert Văduva (22 de ani, foto) poate juca atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca atacant și a fost adus de la Școala de Fotbal Gică Popescu. A mai jucat la Steaua 2 (2007-2011), Unirea Urziceni (2010-2011, ca împrumut), CSM Râmnicu Vâlcea (2011-2013) și Chindia Târgoviște (2013-2014). A debutat în Liga 1 la 18 ani, în celebrul meci Unirea Urziceni - Steaua 1-0, când ialomițenii le-au provocat roș-albaștrilor primul eșec al sezonului, deși aveau mai mulți jucători împrumutați din Ghencea pentru a putea termina campionatul. La finalul acelei stagiuni, Unirea avea să se desființeze.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: dinamo transferuri , zoltan kovacs dinamo , robert vaduva dinamo , daniel unguru dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei poliţişti au fost spitalizaţi, în dimineața de Crăciun, după ce autospeciala în care se aflau...