Dică recunoaște înaintea meciului cu CFR: ”Sunt favoriți în acest joc”
20.09.2017, 12:51FCSB o va întâlni pe CFR, la Cluj, joi seara, de la 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 într-un meci în care va încerca să nu piardă contactul cu ardelenii. Cu o zi înaintea partidei cu liderul Ligii 1, Nicolae Dică a spus, în conferința de presă, că echipa sa nu va pleca cu prima șansă în ”Gruia”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Suntem în fața unui joc important, întâlnim echipa de pe primul loc, o echipă care a schimbat foarte mulți jucători, jucători de mare valoare, cu multă experiență. Sunt jucători care au arătat calitate, la echipele la care au fost au jucat foarte bine. Sunt și jucători care au mai evoluat la CFR, care au revenit și pe care îi cunosc bine.
Au un antrenor care le cere foarte multă agresivitate pe teren propriu, reușesc să-și câștige meciuri de acasă, dar noi trebuie să fim pregătiți. Sunt sigur că vom da totul la ora jocului pentru a obține victorie”, a declarat Dică în conferința de presă.
”Sunt echipa de primul loc, consider că sunt și favoriți în acest joc, au patru puncte avans. Dar noi vom merge acolo și vom încerca să ne facem jocul și să câștigăm meciul”, a adăugat Dică.
”La ei sunt jucători cu experiență, de valoare. Au jucători precum Culio, Deac, Hoban, care pot face diferența”, a mai spus acesta.
La meciul cu FCSB, pe banca CFR-ului nu se va afla Dan Petrescu, cel care este în continuare suspendat.
”Probabil contează absența lui. El se agită foarte mult pe margine, dă multe indicații. Vom vedea după meci dacă a contat sau nu absența lui”, a spus Dică despre absența lui Petrescu.
Deși managerul Mihai Stoica a încercat să pună accentul pe erorile de arbitraj de până acum, antrenorul FCSB-ului a refuzat să vorbească despre acest subiect.
”Eu nu vorbesc de arbitraj. De asta a venit Meme aici. Nu este treaba mea să vorbesc despre arbitraj. Eu încerc să-mi pregătesc echipa cât mai bine, jucătorii trebuie să se gândească la ceea ce fac pe teren și nu trebuie să se gândească la arbitraj”.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: cfr cluj , nicolae dica , conferinta de presa , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...