Exclusiv Dică l-a sunat pe Șumudică! ”Eu tac, tac, dar e posibil să ies și să spun niște lucruri”
07.09.2017, 09:48Nicolae Dică s-a arătat deranjat de declarațiile date în urmă cu ceva timp de Marius Șumudică, în care acesta punea presiune pe tehnicianul FCSB. Antrenorul de 37 de ani susține că l-a sunat pe fostul campion al României cu Astra, pentru a lămuri lucrurile, dar acesta nu i-a răspuns.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Dică a ținut să-l avertizeze pe Șumudică și a amenințat că va ieși și el să vrobească pe la televizor, dacă acesta nu va înceta cu "înțepăturile".
”Am văzut că spunea domnul Șumudică despre Dan (n.r. Petrescu) că are nevoie de timp, pentru că a adus mulți jucători noi, dar la mine a spus că trebuie să câștig tot, la mine nu mai e nevoie de timp. Vorbim cum ne convine nouă. Pe mine m-au dezamăgit acele declarații, am vrut să vorbesc cu dânsul. L-am sunat și nu mi-a răspuns, pentru că mie nu-mi place să vorbesc la televizor, voiam să vorbesc direct cu dânsul.
M-au deranjat unele declarații pe care le-a dat. Eu nu sunt genul care să intre în conflicte. Eu tac, tac, însă este posibil să ies și eu să spun niște lucruri, dar nu vreau să fac acest lucru. Eu nu-mi permit să vorbesc de alte echipe, pentru că-l respect prea mult pe antrenorul celeilalte echipe. Domnul Șumudică, lucrând cu acești jucători pe care-i am eu la Steaua, ar trebui să știe cât de greu îmi este mie să lucrez cu ei”, a declarat Nicolae Dică, la Digi Sport Special.
Șumudică spune în urmă cu o lună că FCSB ar trebui să ia campionatul la pas și a lăsat de înțeles că cei din staff-ul roș-albaștrilor ar fi de vină pentru accidentarea lui Alibec.
”FCSB-ul are cea mai bună echipă, jucători de mare valoare... cu mentalitate de campioni, știu ce înseamnă să joace sub presiune. Pentru mine, ei sunt principalii candidați la titlu. Dacă nu ar câștiga campionatul anul acesta, ar fi un eșec total.
La Astra, Alibec, nu a avut nicio problemă cu pubalgia, acum văd că la Steaua are. Nu vreau să fac analiza celor de la FCSB, a preparatorului fizic sau a domnului Dică. Vreau să spun că pe timpul lui Șumudică nu a fost numai vrăjeală”, au fost o parte din declarațiile fostului tehnician al Astrei, care l-au deranjat pe Dică.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , nicolae dica , marius sumudica , dica , sumudica , fcsb , dica sumudica , dica sumi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...