Exclusiv Șumudică merge pe mâna FCSB-ului în acest sezon! ”Ar fi un eșec total”
25.07.2017, 15:14Marius Șumudică este cel care i-a furat titlul Stelei cu două sezoane în urmă, dar tehnicianul de la Kayserispor nu crede că roș-albaștrii pot rata pentru al treilea an consecutiv trofeul Ligii 1.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
”FCSB-ul are cea mai bună echipă, jucători de mare valoare... cu mentalitate de campioni, știu ce înseamnă să joace sub presiune. Pentru mine, ei sunt principalii candidați la titlu.
Dacă nu ar câștiga campionatul anul acesta, ar fi un eșec total. E o echipă sudată, nu ca CFR Cluj de pildă – care va arăta mai mult ca o echipă închegată din decembrie - și atunci FCSB va trebui să ia un avans considerabil”, a spus fostul antrenor al Astrei, în exclusivitate pentru Digi Sport.
FCSB, Viitorul, Dinamo, Craiova și Astra sunt echipele românești care luptă pentru accederea în grupele UEFA Champions League și Europa League. Șumi merge tot pe mâna FCSB-ului.
”FCSB e singura cu șanse reale de calificare. În rest, nu cred să aibă vreo șansă... Oricum, am mai spus-o, vom mai aștepta mult și bine până când o echipă românească va repeta performanța Astrei, în primăvara europeană... poate doar FCSB”, a adăugat Șumudică.
Mai mult, jucătorii lui Dică, Constantin Budescu, Denis Alibec, Junior Morais, Filipe Teixeira, Gabriel Enache și William De Amorim, au lucrat cu Șumudică, la Astra. Acesta este motivul pentru care ”dușmanul” declarat al culorilor roș-albastre a ajuns să simpatizeze cu echipa lui Becali.
Partida tur dintre FCSB și Viktoria Plzen se va disputa marți, 25 iulie, de la ora 20:30, pe Arena Națională și va putea fi urmărită în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro. Returul va avea loc pe 2 august, la Plzen, de la ora 21:15.
Etichete: astra , champions league , sumudica , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...