Dică își avertizează jucătorii înaintea meciului cu Astra
10.08.2017, 13:04FCSB a terminat la egalitate cu CSM Poli Iași, scor 1-1, rezultat care nu l-a mulțumit deloc pe tehnicianul echipei, Nicolae Dică. Antrenorul le-a cerut jucătorilor săi mai multă concentrare și speră ca aceștia să nu mai repete greșelile și în meciul cu Astra, care se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Orice echipă are probleme defensive. Sunt momente în timpul jocului în care adversarul îți poate pune probleme. Avem obiectiv câștigarea campionatului, trebuie să avem atitudine și să câștigăm cele trei puncte”, a declarat Nicolae Dică, la conferința de presă premergătoare meciului cu Astra.
Dică își avertizează jucătorii înaintea meciului cu Astra și consideră că giurgiuvenii arată bine sub comanda lui Edi Iordănescu.
”Au avut jocuri bune, au făcut rezultate bune și vom avea meci greu cu Astra. Au jucat bine în Liga 1 în acest an, încearcă să facă un fotbal ofensiv, au jucători periculoși de la mijloc în sus”, susține Dică.
Partida dintre FCSB și Astra se va disputa sâmbătă, 12 august, de la ora 21:00, pe Arena Națională și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Nicolae Dică va merge mâine să urmărească Sporting Lisabona, echipă pe care o va întâlni în play-off-ul Champions League şi care va juca în cea de-a doua etapă a campionatului din Portugalia.
”Trebuie să avem concentrare mai mare, ca la meciul cu Plzen, așa le vom putea pune probleme celor de la Sporting”, a mai spus Dică.
FCSB a reușit să-i aducă pe Benzar și pe Nedelcu, de la Viitorul, iar Gigi Becali și-l dorește și pe Alexandru Băluță. Tehnicianul roș-albaștrilor își mai dorește un fundaș central.
”Veți vedea ce transferuri vom face, mai vreau un fundaș central. Au venit Nedelcu și Benzar care pot juca amândoi pe câte două poziții. Ei au jucat în campionat, în preliminariile UCL, nu trebuie să-i pregătim suplimentar”, este de părere Dică.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , nicolae dica , steaua astra , dica steaua , fcsb , dica nedelcu , dica astra , dica sporting , dica benzar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...