Dezvăluirile lui Arlauskis, la plecarea de la Steaua: "A sunat omu' şi a zis că nu jucăm! Dacă aveam ofertă?"
09.06.2015, 20:37Giedrius Arlauskis (27 de ani) a fost un portar care a asigurat multă siguranţă Stelei în sezonul recent încheiat, în care roş-albaştrii au realizat tripla pe plan intern.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dar goalkeeper-ul lituanian a trăit şi momente neplăcute în Ghencea, unde s-a lovit deseori de intervenţiile patronului Gigi Becali, chiar şi în momentul în care afaceristul se afla în arest.
ÎN DIRECT la Digi Sport Special, Arlauskis a dezvăluit un moment mai puţin cunoscut, care a avut loc vara trecută, chiar la debutul lui Costel Gâlcă pe banca Stelei.
A fost un amical cu Borussia Dortmund (0-1), în care patronul clubului i-a interzis antrenorului să-l folosească pe Arlauskis, de frică să nu atragă interesul unor alte echipe, care ar fi putut semna cu acesta.
"Pentru mine, România e o ţară minunată. De fiecare dată când am fost aici mi-a mers foarte bine şi sper ca în scurt timp să mă întorc, dar nu să joc. Vreau să demonstrez că nu doar în România pot să joc bine, ci şi în altă ţară. Vreau să mă întorc, dar pe sfârşitul carierei.
Noi am luptat singuri, am avut multe probleme în interior. Ştie toată lumea cine a intervenit, cine făcea echipa. S-a terminat cu bine, dar în mod normal, la un club mare, cum este Steaua, nu e posibil să se întâmple aceste lucruri.
Aici e o mentalitate greşită. Lumea de fotbal din România crede că poate face orice. Cu mentalitatea asta nu poţi să ajungi departe", a declarat Arlauskis la Digi Sport. El a intrat în detalii, atunci când a fost chestionat pe tema intervenţiilor lui Gigi Becali la echipă. S-a întâmplat cu FC Braşov (3-2), în Liga 1, dar nu a fost singurul caz!
"Asta nu a fost prima intervenţie, prima a avut loc din pregătiri, înainte de meciul cu Borussia, când nu am fost lăsaţi să jucăm, eu şi Prepeliţă. A sunat omu şi a zis 'Voi nu jucaţi, asta e'. A zis că poate vine cineva, vă vede, vă face ofertă şi nu mai am nicio şansă să semnez cu voi".
25 de meciuri de campionat a jucat Arlauskis pentru Steaua în sezonul precedent. În total a strâns 40 de partide în toate competiţiile, iar cota sa de piaţă este de 2,5 milioane de euro.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: gigi becali steaua , arlauskis steaua , giedrius arlauskis , arlauskis , steaua arlauskis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...