Derby fără torțe! Ultrașii vor renunța la materialele pirotehnice, din respect pentru victimele din Colectiv
19.11.2015, 19:51Derby-ul Dinamo-Steaua nu va mai fi unul incendiar, decât cel mult în teren. Suporterii din Ștefan cel Mare pregătesc o coregrafie specială, ca de fiecare dată împotriva eternei rivale, dar cu o mică deosebire: din coregrafia ultrașilor roș-albilor vor lipsi torțele și materialele pirotehnice.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamoviștii au luat această decizie, scrie Gazeta Sporturilor, în semn de respect pentru memoria victimelor din clubul Colectiv, din urmă cu trei săptămâni, tragedie în urma căreia și-au pierdut viața 57 de persoane până acum.
De altfel, fanii echipei din Ștefan cel Mare au fost solidari față de tragedia din clubul bucureștean și la meciul cu Viitorul, de pe 2 noiembrie, când întreaga coregrafie folosită a fost dedicată victimelor. La acel meci, pierdut de ”câini” cu 1-5, și jucătorii lui Dinamo au desfășurat un banner imens, cu mesajul ”Prea multă durere și prea mult chin, odihniți-vă în pace lângă Cătălin!”.
Ultraşii din Peluza Sud au afişat bannere cu numele tutoror celor care au decedat în nefericita seară din clubul Colectiv, iar deasupra acestora au scris un alt mesaj: "O să ne lipsiţi, oameni frumoşi!". La Peluza Cătălin Hîldan a fost arborat un steag negru şi au fost aprinse lumânări. Apoi, fanii dinamoviști, care protestaseră pentru că nu și-ar fi dorit ca acel meci să mai aibă loc atunci, au părăsit arena după ce și-au adus omagiul victimelor din Colectiv.
Meciul Dinamo-Steaua, din etapa cu numărul 18 din Liga 1, se va disputa duminică, 22 noiembrie, de la ora 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: tragedie , dinamo - steaua , ultrasi , colectiv , derby fara torte , pirotehnice , memorie victime , 57 de morti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...