Denis Drăguș, pariul lui Gică Hagi! ”L-am liniștit!”. În iarnă, nu l-a lăsat să plece la un club important
19.05.2019, 10:08VIDEO Craiova - Viitorul 1-2 | Victoria grupării din Ovidiu a fost adusă de Denis Drăguș (19 ani), care a finalizat ca la carte un contraatac de manual al celor de la Viitorul. La finalul partidei din Bănie, Gică Hagi (54 de ani), managerul tehnic al echipei, l-a lăudat pe mijlocașul care a marcat în ultimele două etape și pe care nu l-a lăsat să plece în iarnă, deși a avut o ofertă concretă de la Zenit!
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
”Drăguș a venit lângă mine, mă ascultă, l-am liniștit. Este un fotbalist foarte bun. Trebuie să joace de la simplu la complicat. Am discutat cu el, pentru că unui astfel de fotbalist trebuie să-i dai încredere și să-l duci pe drumul pe care trebuie.
Un tânăr are nevoie de mentot, de susținere, are sprijinul meu, al staff-ului”, a spus Gică Hagi, în flash-interviul acordat după meci, găzduit de emisiunea ”Digi Sport Special”.
În iarna trecută, Gică Hagi a avut pe masă o ofertă concretă pentru Drăguș din partea celor de la Zenit, liderul campionatului din Rusia, dar ”Regele” nu a vrut să-l dea. Hagi a simțit că Drăguș mai are nevoie de o perioadă la Viitorul și că poate ajunge, pe viitor, la un club mult mai important.
VIDEO cu golul marcat de Drăguș
Denis Drăguș, de la naționala lui Contra, în premieră la cea a lui Rădoi: "Nu simt că e un pas înapoi"
Denis Drăguş (19 ani), aflat în lotul echipei naţionale de tineret a României pentru stagiul de pregătire din Spania, a spus că nu simte ca un pas înapoi convocarea în premieră la selecţionata Under 21 după ce a debutat la prima reprezentativă.
"A fost şansa mea să debutez mai întâi la naţionala mare. Cred eu că am şi meritat pentru că am început foarte bine sezonul. Aşa a fost conjunctura, să nu fiu convocat înainte la Under 21 şi să ajung direct la naţionala mare.
Având în vedere că urmează Campionatul European de tineret, nu simt convocarea la U21 ca pe un pas înapoi după debutul la naţionala mare. Sper să mă integrez cât mai repede în echipă şi să merg şi eu la Campionatul European", a spus jucătorul care a evoluat în cele două meciuri ale primei reprezentative cu Serbia din Liga Naţiunilor.
Totul despre Euro 2019 U21. Programul complet al naționalei României de tineret
Denis Drăguș a fost convocat de Mirel Rădoi în lotul lărgit pentru Euro 2019 U21.
România U21 va fi una dintre cele 12 reprezentative prezente la Euro 2019, turneu găzduit de Italia și San Marino, în perioada 16-30 iunie 2019.
GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, ROMÂNIA, Croația
Programul grupei C
18 iunie 2019
ROMÂNIA – Croația (San Marino, 19:30),
Anglia – Franța (Cesena, 22:00).
21 iunie 2019
Anglia – ROMÂNIA (Cesena, 19:30)
Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019
Franța – ROMÂNIA (Cesena, 22:00)
Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în şase orașe din Italia și San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine şi Serravalle. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.
Etichete: gica hagi , transferuri viitorul , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...