Denis Alibec, caz închis pentru Rapid. Anunțul lui Adrian Mutu despre atacantul Farului
articol scris de Digi Sport10.03.2023, 16:28
Întrebat despre posibilitatea ca Denis Alibec (32 de ani), atacantul celor de la Farul Constanța, să ajungă la Rapid în perioada următoare, Adrian Mutu (44 de ani), tehnicianul grupării giuleștene, a oferit un răspuns ferm.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Meciul dintre Farul și Rapid poate fi urmărit, sâmbătă, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Adrian Mutu, ferm în privința lui Denis Alibec
După ce în prima parte a sezonului s-a adus în discuție un posibil transfer al lui Denis Alibec la Rapid, antrenorul Adrian Mutu a fost chestionat pe acest subiect la conferința de presă premergătoare meciului din acest weekend.
”Briliantul” a transmis că nu se poate pune problema ca Denis Alibec să ajungă la Rapid. Recent, Denis Alibec și-a prelungit contractul cu Farul până în 2025.
”Alibec e un subiect închis. E un jucător important pentru Farul, sper și pentru echipa națională. E unul dintre cei mai buni atacanți din România, la fel și Dugandzic. Bineînțeles că e periculos”, a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.
În acest moment, Rapid are două variante pentru atac: Luckassen și Dugandzic.
Denis Alibec, cifre excelente la Farul Constanța
Denis Alibec a decis în vară să revină la clubul unde s-a format, Farul Constanța, și să colaboreze din nou cu Gică Hagi.
Înțelegerea dintre cei doi pare a fi foarte bună, dovadă și cifrele excelente ale atacantului în actuala stagiune. Alibec are 23 de partide în Liga 1, 11 goluri și cinci pase decisive.
Etichete: adrian mutu , denis alibec , farul rapid , denis alibec farul , denis alibec rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...