Video Decât jucător la Petrolul, mai bine jocheu în Franța. ”Avea tot ce-i trebuia acasă”
24.03.2016, 13:32Petrolul a încercat în pauză de iarnă să aducă mai mulți fotbaliști din străinătate, pe modul Bokila, Hamza sau Boudjemaa. Adică fotbaliști fără cărți de vizită impresionante, dar care să se ridice la un anumit standard în Liga 1 și care mai apoi să poate fi vânduți pe sume importante la alte echipe.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Printre aceștia s-a numărat și Benoit Lesoimier (33 de ani), un francez cu aproape 100 de meciuri în tricoul celor de la Ajaccio, fosta echipă a lui Adrian Mutu. După ce pe 29 decembrie 2015, cei de la Petrolul au anunțat transferul, fotbalistul a surprins pe toată lumea în ianuarie când a decis să plece. astfel că oficialii ”lupilor” nu au mai avut ce face.
Constantin Schumacher, fostul antrenor al celor de la Petrolul, a dezvăluit, prezent fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, ediție zilnică a Digi Sport 1, între orele 10:00 și 12:00, adevăratul motiv pentru care Lesoimier a decis să plece de la gruparea ploieșteană.
”Benoit mi-a spus că nu mai vrea să joace fotbal și că vrea să se facă jocheu! Așa a hotărât, singur, în cantonamentul din Antalya. Era un băiat ok, un fotbalist cu calități, doar a jucat aproape 100 de meciuri pentru Ajaccio, dar era pentru prima dată plecat din țară.
După trei săptămâni de cantonament în Antalya a spus că nu poate sta departe de familie, că dorește să se întoarcă și că vrea să se lase de fotbal. Mi-a spus că vrea să se facă jocheu. Avea 32 de ani, spre 33 și era pentru prima dată plecat afară din țara lui”, a spus Schumacher la Digi Sport.
Chestionat dacă este o glumă, Schumacher a replicat:
”Nu, nu este nicio glumă. Avea acasă tot arsenalul, cască, cal, urmărea cursele, se ducea la curse, știe tot despre acest domeniu”.
Schumacher a rămas surprins de decizia lui Benoit Lesoimier pentru că în decembrie francezul era mulțumit de condițiile de la Petrolul.
”Ne-am întâlnit cu toți străinii la un restaurant din București, le-am spus planurile noastre, el a spus că este ok, după care ne-am revăzut la reunire. După o săptămână de stat în Ploiești am plecat în Antalya și după două săptămâni și ceva a venit la mine și mi-a spus că nu mai vrea”, a mai povestit Schumacher, tot la Digi Sport.
Etichete: schumacher , constantin schumacher , schumacher petrolul , schumacher jocheu petrolul , benoit lesoimier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...