"De cine vorbește Becali? De băiatul care i-a dat două goluri, Alibec?" Dani Coman, dezlănțuit: "Știu tot ce se întâmplă"
28.01.2020, 22:29Dani Coman a răbufnit după ce Gigi Becali l-a făcut praf pe Denis Alibec. Președintele Astrei i-a dat o replică dură patronului de la FCSB.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
"De cine vorbeşte? Despre băiatul ăla care i-a dat două goluri? Despre el vorbeşte domnul Becali? Aaa. Îi transmit că se pregăteşte foarte bine. Am fost cu ei în cantonament şi nu a existat antrenament pe care să nu-l facă la sută la sută din capacitate şi nu a existat să nu rămână după fiecare antrenament să facă abdomene cu cei mici.
Poţi obţine informaţii rapid şi te-aş ruga să întrebi dacă a existat zi în care Alibec să nu rămână şi să facă abdomene cu cei mici. Cât despre ceea ce a spus domul Becali, că nu se putea antrena la FCSB, sunt jucători cu care trebuie să ştii să vorbeşti, pe care trebuie să ştii să-i antrenezi.
Depinde foarte mult de oamenii pe care-i ai lângă tine, iar eu cred că atât cât Alibec, Budescu şi ceilalţi care au plecat de la noi, în momentul în care erau jucătorii Astrei, au demonstrat că sunt foarte buni. Când s-au dus la FCSB, ceva s-a întâmplat.
Şi atunci vina a cui e? E vina lor, vă spun eu, vina conducerii administrative, vina conducerii tehnice, e vina întregului club pentru tot ce se întâmplă acolo. Fac o recomandare, pentru că ştiu ce se întâmplă la fiecare club din ţară. Ştiu ce se întâmplă şi la FCSB. N-am vorbit niciodată şi nu îmi permit, dar aş putea să scriu o carte cu ce se întâmplă într-o săptămână, aşa că le recomand să-şi vadă de treaba lor, de clubul lor şi să-l conducă aşa cum ştiu ei, să ne lase pe noi în pace, că nu e normal", a spus Dani Coman la Fotbal Club.
Ce a spus Gigi Becali despre Alibec
Gigi Becali l-a criticat din nou pe Denis Alibec. Becali l-a avut la FCSB pe atacantul care acum faca furori la Astra și e al doilea golgheter al campionatului.
"Nu se poate antrena echipa din cauza lui. Nu vrea, ţipă, urlă, n-ai ce să-i faci, el face ce vrea la Astra. N-o să dureze mult aşa ceva, nu poţi să joci fotbal fără să te antrenezi", a fost declarația lui Gigi Becali care l-a scos din sărite pe Dani Coman.
Denis Alibec (29 de ani) este cel mai în formă jucător al Astrei, alături de Constantin Budescu, cu 9 goluri în 16 meciuri oficiale jucate în acest sezon. Astfel, jucătorul giurgiuvenilor este al doilea golgheter al campionatului, după Florinel Coman, de la FCSB, care are 10 goluri.
- 1,5 milioane de euro este cota actuală de piață a lui Denis Alibec, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
- 30 iunie 2021 este data la care este scadent contractul lui Alibec cu Astra.
Etichete: astra , dani coman , denis alibec , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul...