De ce nu poate rămâne Rivaldinho la Viitorul și din vară. Cheia e la Giovanni Becali
26.04.2019, 09:00Viitorul ar putea să-și ia adio de la Rivaldinho din vară. Împrumutul de la Levski Sofia expiră pe 30 iunie, iar Gheorghe Hagi nu va putea să-l păstreze pe brazilian. Motivul principal îl reprezintă salariul pe care îl are la bulgari, și anume 337.500 de euro pe an, sumă pe care Viitorul nu i-o poate plăti.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În aceste condiții, fiul marelui Rivaldo trebuie să se decidă dacă vrea să joace mai mult sau să se axeze pe partea financiară. Pentru a rămâne la Viitorul, Hagi ar putea să-i plătească un salariu de până în 100.000 de euro pe an.
Soarta lui Rivaldinho poate fi decisă de Giovanni Becali
Rămâne însă de văzut ce vor decide cei de la Levski, echipă la care se va implica Giovanni Becali din vară. De altfel, el a și spus că nu e de acord ca "jucătorii să fure bani", adică să primească sume mari fără să și ofere ceva în schimb.
- La Levski, Rivaldinho a jucat doar 13 meciuri și a marcat un singur gol
"Trebuie să îmi ajut prietenul, pe Vasil, să scoată echipa din problemele pe care le-a avut în ultimii ani, iar apoi Levski va fi din nou campioană. Vom căuta jucători care nu costă mult, pentru a putea aduce bani în club. Cel mai important lucru este că, la Levski, nu vom avea salarii de 25 sau 30 de mii de euro pe lună. Vasil este bogat, însă asta nu înseamnă că trebuie să aruncăm cu banii pe fereastră, ci trebuie să avem grijă.
Voi fi ca un fel de paznic, nu îi voi lăsa pe jucători să fure banii. Scopul nostru este să îi vindem. L-am recomandat la Levski pe Bogdan Pătrașcu, a lucrat pentru mine trei ani și jumătate. Am prieteni la Ludogorets și ȚSKA, însă cel mai bun prieten al meu este Vasil Bojkov. Vreau să îl ajut. Pe Junior Moraes l-am găsit liber de contract și l-am vândut cu peste 1,5 milioane de euro. Vom aduce numai jucători de calitate și, după doi-trei ani, îi vom vinde cu milioane", a spus Giovanni Becali pentru Sportal.bg, pe 6 aprilie.
Giovanni Becali se va implica la Levski Sofia alături de fratele său, Victor, iar din vară, cei doi se vor ocupa de transferurile echipei. Becali le-a explicat bulgarilor modelul de succes al vărului său, Gigi Becali, care a făcut ca FCSB să se autofinanțeze.
"Vărul meu, Gigi Becali, a scos cam 150 de milioane de euro din transferuri la FCSB în zece ani. Înainte să înceapă să câștige bani, a investit 30-40 de milioane. Acum nu mai investește, muncește și câștigă bani. Asta trebuie să facă și Vasil, în 3-4 ani să ajungă ca echipa să se autofinanțeze și să nu se mai bazeze pe banii lui", a precizat Giovanni Becali.
Rivaldinho a marcat chiar sub ochii tatălui său, Rivaldo
La meciul Viitorul - Universitatea Craiova 2-1, Rivaldo a venit să-și vadă fiul la lucru, iar aceasta a și marcat un gol. Rivaldinho a făcut spectacol alături de fiul lui Gheorghe Hagi, Ianis, care a marcat și el un gol.
"Când vin în România, vin cu noroc pentru fiul meu. Sunt fericit că a marcat și echipa a câștigat", a spus Rivaldo, la finalul partidei.
Rivaldo a mai fost în România pentru a-și vedea fiul, Rivaldinho. În 2017, marele Rivaldo a avut inspirația să vină pe Arena Națională pentru a-l urmări pe fiul său la lucru în debutul dinamoviștilor în acel sezon din cupele europene.
Rivaldo a urmărit în direct partida Dinamo – Athletic Bilbao 1-1, în prima manşă a turului III al preliminariilor Europa League. Rivaldo i-a purtat noroc fiului său, care a marcat golul "câinilor roșii" cu un șut de senzație.
- La Dinamo, Ronaldinho a jucat în 37 de meciuri oficiale și a marcat 6 goluri.
Rivaldinho a ajuns la Viitorul în ianuarie, iar de atunci a jucat în 10 meciuri oficiale și a marcat 3 goluri. Potrivit publicației de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Rivaldinho este de 450.000 de euro. Înainte de a ajunge la Levski, atacantul a jucat și la Dinamo, unde a ajuns liber de contract, de la Sport Club Internacional și a plecat tot liber de contract, ceea ce explică și salariul mai mare pe care i-l plătesc bulgarii, având în vedere că nu au fost nevoiți să achite nicio sumă de transfer.
Cea mai mare valoare avut-o când a plecat de la Dinamo la Levski, 500.000 de euro. Fiul marelui Rivaldo face 24 de ani joi, 25 aprilie.
Rivaldinho a recunoscut că la Viitorul se simte mai bine decât în orice alt loc în care a jucat: "Sunt foarte fericit aici, nu m-am simţit aşa niciodată. Învăţ mult de la Mister şi mă simt foarte bine".
Etichete: rivaldinho , giovanni becali , transfer rivaldinho , rivaldinho levski sofia , rivaldinho viitorul , oferte rivaldinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...