De ce nu e titular Ianis Stoica la FCSB, deși a ”rezolvat meciurile” când a venit de pe banca de rezerve
articol scris de Digi Sport17.12.2021, 16:45
Ianis Stoica are un prim sezon excelent la FCSB, însă nu a reușit să se impună în primul ”11”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Polivalentul fotbalist, care poate juca atât în centrul liniei de atac, cât și în benzi, i-a adus victoria FCSB-ului cu Rapid, meci în care a intrat la pauză și a scos un penalty și a marcat un gol în prelungiri, asta după ce și cu FC Botoșani, acum cinci etape, a fost introdus pe teren în minutul 69 și a înscris o dată și a pasat decisiv, contribuind în succesul cu 3-1.
De ce nu e titular Ianis Stoica la FCSB, deși a ”rezolvat meciurile” când a intrat
Deși cu FC Botoșani a intrat foarte bine, Ianis Stoica nu a fost titular în niciuna dintre următoarele patru etape, iar Gigi Becali, deși a evidențiat că atacantul de 19 ani a reușit să ”rezolve meciurile” când a intrat, a explicat motivul.
Potrivit patronului de la FCSB, Ianis Stoica rămâne rezervă pentru că primul ”11” trebuie să cuprindă mai mulți fotbaliști cu experiență.
”Ianis Stoica, de câte ori a intrat, dar de fiecare dată, a rezolvat meciul. Ori a dat gol, ori a scos penalty. A rezolvat meciurile, asta e important.
El e încă un copil, nu poți să-l bagi așa. Noi ne gândim să câștigăm campionatul, asta e problema noastră. Dacă joci cu Tavi Popescu, cu Ianis, doi jucători de 19 ani, e mai greu. Facem și noi în așa fel încât să câștigăm campionatul. Nu poți să joci cu doi copii”, a declarat Gigi Becali, la ProX.
Ianis Stoica, șapte goluri, două assist-uri și un penalty scos în 18 meciuri
Ianis Stoica a evoluat în 18 partide în acest sezon și a fost unul dintre fotbaliștii influenți în parcursul FCSB-ului.
Atacantul care a împlinit 19 ani la începutul acestei luni a marcat de șapte ori, cinci goluri în Liga 1 și două în Cupa României, a oferit două pase decisive și a scos un penalty, în prelungirile meciului cu Rapid, la scorul de 1-1.
Etichete: gigi becali , ianis stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...