Exclusiv De ce nu a mai ajuns Alex Chipciu în Turcia. Marius Șumudică: ”Era risc mare, nu jucase de șase-șapte luni!”
29.01.2020, 19:01Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep FK, a dezvăluit că Alexandru Chipciu a renunțat la o sumă importantă ca să vină la CFR Cluj. Chipciu, 30 de ani, a fost la un pas să ajungă în Turcia, sub comanda lui Șumudică, dar în cele din urmă a ales campioana Ligii 1.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Nu știu exact ce se întâmplă cu Alex. Am vorbit, i-am explicat, dar el era îndoit. Își dorea să vină în Turcia. El are o problemă de familie. Are patru fete, îi era greu soției, trebuia să schimbe 3-4 avioane. Eu l-am vrut, deși aveam risc mare, că el nu jucase de 6-7 luni. Turcii erau de acord să-l aduc pentru că au încredere în mine și pentru ce jucase Chipciu înainte.
Eu am filosofia mea, încerc să ajut jucători cu probleme și aștept să-mi întoarcă asta prin evoluțiile lor. Am reușit cam peste tot. Îmi pare rău de Alex, el a ales să rămână la Cluj, nu mă supăr. L-am înțeles. Oferta de la Gaziantep era mult mai avantajoasă financiar, a renunțat la mulți bani să vină la CFR. Eu îi urez baftă”, a spus Șumudică, în exclusivitate la Digi Sport Special.
De ce a ales-o Chipciu pe CFR
Alex Chipciu, cotat la 800 de mii de euro pe site-ul transfermarkt.com, a explicat în urmă cu câteva zile de ce a ales să semneze cu CFR Cluj, chiar dacă a primit propuneri mai tentante din punct de vedere financiar.
”Analizând toate ofertele pe care le-am avut, CFR a atins toate punctele care m-au interesat pe mine, în principal familia, pentru că mi-era greu să plec foarte departe cu familia, având patru fete. CFR este echipa unde m-aş putea integra foarte bine, Clujul este un oraş foarte frumos.
Din Turcia erau oferte mai bune din punct de vedere financiar, dar am decis că CFR Cluj e echipa perfectă pentru mine deoarece joacă în Europa, se bate la campionat", a afirmat, la prezentarea oficială, internaționalul român.
Etichete: marius sumudica , alex chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...