Exclusiv De ce a picat, de fapt, transferul lui Denis Haruț la FCSB. Detalii de la negocierile dintre jucător și Gigi Becali
articol scris de Francisc Oprea10.01.2021, 17:10
Denis Haruț a fost la o semnătura distanță de transferul la FCSB, a fost prezent sâmbătă seara la baza clubului din Berceni, însă totul a căzut pe ultima sută de metri.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gigi Becali și Valeriu Iftime căzuseră de acord pentru mutare, în schimbul 700.000 de euro și 20% dintr-un eventual viitor transfer, dar totul s-a blocat în momentul în care clubul FCSB a negociat termenii contractului jucătorului.
De ce a picat, de fapt, transferul lui Denis Haruț la FCSB
Din informațiile Digi Sport, Gigi Becali și Denis Haruț ajunseseră la un numitor comun în privința salariului pe care fundașul urma să-l încaseze la FCSB, 11.000 de euro lunar în primul an, sumă ce ar fi crescut cu câte o mie de euro în următoarele sezoane, și actele fuseseră făcute și pregătite pentru a fi trimise la Ligă.
Totuși, negocierile s-au blocat în momentul în care s-a ajuns la ceilalți termeni contractuali, cele două părți nereușind să ajungă la un consens în privința bonusurilor și clauzelor din angajament.
”E blocat transferul, nu pot spune că e căzut complet, niciodată nu știi ce se poate întâmpla în fotbal. Sâmbătă actele au fost făcute, sunt făcute actele, de fapt, au fost probleme cu contractul jucătorului acum. Nu s-au înțeles la anumite bonusuri. Cu salariul lui Denis nu au fost probleme, s-au înțeles”, a confirmat Florin Vulturar, agentul care a intermediat transferul, pentru Digi Sport.
Sâmbătă seară, cânt totul părea rezolvat pentru trecerea sa la FCSB, Denis Haruț declara că este entuziasmat de noua provocare din carieră, ba chiar lăsa să se înțeleagă că a semnat contractul cu formația patronată de Gigi Becali.
Au mai fost câteva detalii de pus la punct, acum s-a rezolvat tot. Mă bucur că am semnat. Este un moment foarte important al carierei mele. Am trăit cu intensitate aceste momente. E un pas înainte, sper să arăt ce am arătat și la Botoșani.
Sunt pregătit să joc pe orice post. Sper să nu dezamăgesc. Mă simt mai bine pe poziția de fundaș central. Aștept cu nerăbdare acum să încep treaba aici. Eu nu am teamă de critici, sunt foarte puternic”, a transmis Denis Haruț.
Etichete: gigi becali , denis harut , transfer denis harut , denis haruț la fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...