Dănuț Lupu critică un jucător de la Dinamo: ”Dacă eram antrenor, juca două minute la mine”
articol scris de Digi Sport09.02.2021, 15:19
Dănuț Lupu l-a criticat din nou pe Diego Fabbrini, mijlocașul italian al lui Dinamo, care a fost aproape de un transfer în această iarnă, dar a preferat să rămână în ”Ștefan cel Mare”.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă este privit ca unul dintre cei mai importanți jucători din echipa lui Jerry Gane, Lupu nu este impresionat de italian și consideră că acțiunile sale individuale nu sunt în beneficiul echipei.
Dănuț Lupu: ”Dacă eram antrenor, juca două minute la mine”
"Nu am nimic cu el. Dacă eram antrenor, juca două minute la mine. E tehnic, driblează, dar driblează lateral. De când e la Dinamo nu a dat două pase de gol. Majoritatea vorbesc că driblează. Da, mă, driblează, dar e egal cu zero! Nu dă pase decisive, nu scoate lovituri de la 11 metri, nu face nimic, doar driblează şi pierde mingea. Nu e util echipei", a spus Lupu, la Look Sport.
După meciul pierdut de Dinamo la Craiova, Jerry Gane s-a declarat dezamăgit de Diego Fabbrini, de la care ”aștepta mai mult”.
”Mă așteptam mai mult de la Fabbrini, mă așteptam să scoată adversar din joc, mă așteptam mai mult și de la Nepomuceno, dar în rest nu am ce să le reproșez din punct de vedere al atitudinii. Nu meritam să pierdem.
Am suferit la finalizare și cu FCSB, e clar. Nu avem timp de lamentări, vine meciul de Cupă miercuri, apoi Sepsi”, a explicat Gane.
Fabbrini ar putea evolua în meciul dintre Dinamo și FCSB de mâine, transmis în direct, de la ora 20:30, pe Digi Sport 1.
Etichete: dinamo , danut lupu , diego fabbrini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...