Video Dani Coman, euforic la revenirea lui Budescu la Astra, a oferit declarația serii: "E precum câinele Lassie"
19.08.2019, 23:55După ce i-a convins pe Tamaș, Răduț și Florentin Matei, Astra a mai făcut un transfer de marcă. Ioan Niculae a anunțat revenirea lui Constantin Budescu la Astra imediat după meciul cu Viitorul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bucuria a fost atât de mare pentru președintele Dani Coman, încât acesta a ținut să facă o comparație plastică.
"Budescu e precum câinele ăla, Lassie. Oriunde îl trimiți, se întoarce acasă. Așa s-a întâmplat și de data asta", a glumit Dani Coman.
Budescu a câștigat titlul cu Astra în 2016, când făcea cuplu în ofensivă tot cu Alibec.
"Bineînțeles, când vor reveni și Budescu pe teren, și Alibec, vom arăta altfel", a spus Tamaș, încântat.
"Orice jucător de valoare este binevenit și o să fie un grup frumos aici. Sperăm să facem performanță și să prindem primele locuri", a spus Florentin Matei.
Prima reacție a celor de la FCSB după ce Budescu a revenit la Astra
Vestea i-a luat prin surprindere pe cei de la FCSB, acolo unde Budescu a evoluat ultima dată înainte de pleca din România.
"Ba da, putea să revină la noi. Dar probabil se simte mai bine acolo. Noi nu putem sta în calea fericirii lui. E un jucător foarte bun, ne-ar ajuta foarte mult, e indiscutabilă valoarea lui", a spus Narcis Răducan, noul director sportiv de la FCSB.
VIDEO cu rezumatul meciului Astra - Viitorul:
Etichete: dani coman , constantin budescu , budescu astra , fcsb , transfeuri astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...