Astra - Viitorul 1-1. Tamaș a marcat un autogol la debutul pentru giurgiuveni. Constănțenii au avut o bară
19.08.2019, 22:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Viitorul a început cu motoarele turate la maximum meciul cu Astra, din etapa a șasea. În direct la Digi Sport 1, Mățan a pus pentru prima dată în pericol poarta giurgiuvenilor, dar Kitanov a reținut.
George Ganea a ratat și el o ocazie câteva minute mai târziu, iar apoi a venit rândul Astrei să rateze, prin Valentin Gheorghe. Nici Simion nu a nimerit poarta, însă golul a venit în cele din urmă. L-a marcat Tamaș, însă a greșit poarta, la primul său meci pentru Astra.
Un minut mai târziu, Tounkara a luat o acțiune pe cont propriu, a trecut în viteză de fundașii Viitorului, iar Mladen a scos șutul său de pe linia porții. Faza a continuat, Astra a reluat atacul, mingea a ajuns la Valentin Gheorghe, care a șutat din marginea careului, iar balonul deviat de Iacob s-a oprit în poartă.
Până la final, Viitorul a mai avut o bară. George Ganea a luat o acțiune pe cont propriu, a șutat de la marginea careului, dar balonul s-a lovit de bară, iar apoi a ajuns la Iancu, care a tras în blocajul lui Radunovic. Astra - Viitorul s-a terminat 1-1.
Știrea inițială:
Viitorul are şansa de a egala la puncte primele două clasate din Liga 1, CFR Cluj şi Politehnica Iaşi, dacă o va învinge în această seară, la Giurgiu, pe Astra.
Echipa lui Gică Hagi are 11 puncte după cinci etape, din trei victorii şi două egaluri, iar un succes ar urca-o cel puţin pe locul 2.
Astra e doar pe locul 8 în clasament, cu şapte puncte după cinci runde, şi vine după un eşec la Mediaş, 0-1 cu Gaz Metan.
Astra - Viitorul va fi în direct la Digi Sport 1 astăzi, de la ora 21:00. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.