Dani Coman, despre dinamovişti: "Nu puteau să acuze şi ei gripa de vineri, au început de luni" :)
25.02.2016, 11:44Astra - Dinamo este cel mai aşteptat duel al acestei săptămâni. După meciul de la Giurgiu se va stabili echipa care va termina sezonul regulat pe primul loc. Pentru asta, roş-albii au nevoie de o victorie, dar Mircea Rednic are emoţii: elevii săi au fost loviţi de o gripă înaintea partidei de duminică.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Preşedintele Astrei, Dani Coman, a vorbit, în direct la Digi Sport Matinal, despre derby-ul de la finalul săptămânii şi a glumit pe seama problemelor pe care le întâmpină adversara.
"Ne așteaptă un meci foarte greu. Un meci important în care noi ne dorim cele trei puncte, dar nu depinde doar de noi. Să vedem ce șanse ne vor oferi și adversarii. Nu puteau să acuze și ei gripa asta de vineri, au început de luni", a declarat Dani Coman, la Digi Sport Matinal.
Referitor la situaţia lui Marius Şumudică, Dani Coman a afirmat: "S-a amânat verdictul până luni, dar eu, unul, sunt liniștit, pentru că va fi o decizie normală, care să ne avantajeze dintr-un punct de vedere. Ar fi păcat ca înainte de play-off să primim o suspendare a antrenorului. E foarte greu să nu ai antrenorul principal pe bancă, mai ales în play-off.
Nu mă gândesc, nu mi-am făcut un al doilea plan, pentru că îmi doresc ca Marius Șumudică să rămână pe bancă și să ducă echipa acolo unde ne dorim. Dacă nu vom avea probleme de sănătate, atunci avem forța de a ne bate până la capăt. Indiferent de decizie, Șumi va putea să continue antrenamentele, dar nu va avea voie pe bancă".
Oficialul grupării giurgiuvene a dezvăluit că Silviu Lung jr. nu va fi pe teren la derb-yul cu Dinamo.
"Au venit banii pe Budescu, s-au făcut plățile către jucători. Sunt jucători care înțeleg în ce situație am ajuns, adică să se lupte pentru campionat și Europa. Silviu Lung jr cel puțin până la vară va rămâne la Astra. El nu va fi pe teren în meciul cu Dinamo, de duminică, pentru că nu este refăcut complet", a mai spus Dani Coman.
Astra - Dinamo e duminică, de la 20:30, în direct la Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Sondaj inchis
Etichete: liga 1 , dinamo , astra , dani coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...