Dănciulescu regretă că Dinamo nu va juca pe Arena Națională: "Ar fi venit 10-15.000 de spectatori"
25.03.2016, 18:33Dinamo va juca tot în Ștefan cel Mare cu Astra, deși fanii așteptau ca măcar meciurile cu adevărat importante să se joace pe Arena Națională, unde condițiile sunt mult mai bune.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Ionel Dănciulescu regretă decizia luată de șefii lui Dinamo și este convins că roș-albii ar fi avut o asistență destul de numeroasă pe Arena Națională.
Dinamo - Astra este ÎN DIRECT la Digi Sport 1, vineri, 1 aprilie, de la ora 20:30. Fazele video sunt ÎN TIMP REAL pe digisport.ro și m.digisport.ro!
"Eu îmi doream să jucăm pe Arena Națională, dar din păcate pentru spectacolul fotbalistic, meciul se va juca pe Dinamo. Dacă jucam pe Arena Națională, veneau 10-15.000 de spectatori, nu cred că a fost o problemă de latură financiară.
Dacă facem o medie, cred că suntem în primele 2 locuri din campionat. În ultimii ani, Dinamo nu a avut performanțe, dar suporterii au rămas aproape de echipă și au susținut-o, indiferent dacă a fost bine sau rău.
Jucătorii se simt mult mai bine pe terenul nostru și probabil de asta s-a decis acest lucru", a spus Dănciulescu, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.
Ionel Dănciulescu a fost însă contrazis de fostul său coleg din linia de atac a lui Dinamo, Florin Bratu. "Mai mult de 10.000 de oameni nu cred că ar fi venit pe Arena Națională. Echipa nu este acum într-o pasă foarte bună. Dacă ar fi câștigat cu Pandurii, altele erau datele problemei. Acesta este suporterul român, unul de rezultat, nu ai ce să faci".
În acest sezon al Ligii 1, Dinamo a jucat un singur meci pe Arena Națională din postura de gazdă, tot cu Astra, în sezonul regulat. Atunci, roș-albii au pierdut cu 0-1.
Etichete: danciulescu dinamo , dinamo astra , dinamo stadion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...