Exclusiv Dănciulescu: "M-am împăcat cu Reghe!" Ce i-a spus antrenorul Stelei după meci
07.03.2016, 11:23VIDEO Dinamo - Steaua 1-1. Spiritele s-au inflamat la finalul derby-ului din Ştefan cel Mare, atunci când în urma conflictului dintre Steliano Filip şi Hamroun s-a format un meleu la marginea terenului.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ionel Dănciulescu a sărit de pe bancă pentru a-i cere socoteală centralului Ovidiu Haţegan, care tocmai îl eliminase pe Steliano Filip. Oficialul dinamovist se afla exact lângă Laurenţiu Reghecampf în momentul în care protesta, iar antrenorul Stelei a avut o reacţie virulentă: s-a întors şi l-a îmbrâncit pe "Danciu". Arbitrul de rezervă a intervenit între cei doi şi a calmat spiritele.
La finalul partidei, tehnicianul campioanei nu a dat prea multă importanţă acestui eveniment. "Nici nu l-a văzut, n-am văzut cine e în dreapta mea. Am crezut că e cineva de la noi. N-am nicio problemă cu Mircea, cu Danciu, cu cei de la Dinamo. Noi nu procedăm aşa. A fost un accident.", a spus Reghecampf.
În direct la "Digi Sport Matinal", Ionel Dănciulescu a comentat pe marginea fazei din finalul partidei.
"Chiar vorbeam cu Reghe după meci. Zice "Bă, dar chiar tu erai acolo în spatele meu, că nici n-am văzut cine era? Eu doar am auzit că cineva vorbea." După aceea, ne-am împăcat. Sunt lucruri normale, fiecare îşi apără interesul personal. E normal să intervină şi anumite gesturi de acest fel, dar nu este absolut nimic ieşit din comun. Eu unul nu sunt un tip să reacţionez sau ceva de genul, dar sunt lucruri care se întâmplă în adrenalina partidei. Era o fază complicată, Filip fusese eliminat", a declarat Dănciulescu, la Digi Sport Matinal.
VIDEO Conflictul dintre Reghecampf şi Dănciulescu:
Etichete: steaua , dinamo , danciulescu , reghecampf , conflict
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...