Dan Petrescu surprinde! Cu ce rezultat s-ar mulțumi antrenorul CFR-ului contra lui Dinamo
17.11.2017, 17:37Dan Petrescu (49 de ani), tehnicianul celor de la CFR Cluj, a surprins atunci când a spus cu ce rezultat s-ar mulțumi în meciul cu Dinamo, care se va disputa duminică, în ”Ștefan cel Mare”, de la 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Fiind un meci în deplasare, eu mă mulţumesc să nu pierd. Dacă nu pierdem, pentru mine e rezultat pozitiv! Presiunea cred că e mai mare la Dinamo. Nu ne gândim la primul loc, ci doar la play-off.
Când ajungem în play-off o să ne gândim şi la alte lucruri”, a spus Dan Petrescu, la conferința oficială de presă, de dinaintea partidei.
Tehnicianul ardelenilor nu consideră că Dinamo trece printr-o criză, dimpotrivă. ”Bursucul” a lăudat lotul lui Vasile Miriuță și a menționat și faptul că actualul antrenor al ”câinilor” cunoaște foarte bine gruparea din Gruia, pe care a antrenat-o sezonul trecut.
”Va fi un meci foarte greu, pentru că jucăm împotriva lui Dinamo. Când joci împotriva lui Dinamo nu poate fi meci usor, indiferent pe ce loc se află. Au un lot valoros, jucători care pot să facă diferenţa, au un public fantastic, ştim cât de greu va fi, antrenorul cunoaşte foarte bine echipa noastră.
Suntem convinşi că e un meci cu foarte mare presiune şi pentru ei, si pentru noi, pentru că şi noi avem nevoie de victorie, şi ei au nevoie de victorie”, a mai spus Dan Petrescu.
Etichete: dan petrescu , dinamo cfr cluj , dan petrescu cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...