Dan Petrescu e sigur, înainte de FCSB - CFR Cluj: ”E cel mai bun din România!”
articol scris de Digi Sport23.01.2022, 17:47
FCSB și CFR Cluj, a doua clasată și liderul din Liga 1, se înfruntă duminică, de la ora ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Înaintea partidei, Dan Petrescu a evidențiat parcursul FCSB-ului din acest sezon, dar a avut cuvinte de laudă și pentru Vinicius, stoperul cu care a lucrat la CFR Cluj și acum este ”stâlpul” defensivei echipei antrenate de Toni Petrea.
Dan Petrescu, laude pentru Vinicius
Tehnicianul formației ardelene chiar îl consideră pe Vinicius, campion cu CFR Cluj în ultimele patru sezoane, cel mai bun fundaș central care a evoluat în ultimii ani în România.
”Sunt conștient de valoarea celor de la FCSB. Au atâtea talente, foarte mulți jucători buni și de atac și în apărare. În momentul de față, FCSB are cel mai bun fundaș central care a fost în ultimii 5 ani în România, a fost și aici.
FCSB a făcut un an extraordinar în campionat. În mod normal, cu 47 de puncte în 21 de meciuri, în orice campionat din lume ești pe primul loc, dar anul CFR-ului a fost incredibil și a împiedicat asta”, a spus Dan Petrescu.
CFR Cluj, 10 puncte în fața FCSB-ului
Deși FCSB nu a mai pierdut în Liga 1 din august, chiar de la meciul cu CFR Cluj, distanța față de lider este în continuare foarte mare, de 10 puncte.
În confruntarea din turul sezonului regular, actualul lider s-a impus fără drept de apel, cu 4-1.
Etichete: dan petrescu , fcsb cfr cluj , vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...