Dan Nistor i-a criticat dur pe suporterii lui Dinamo: ”Astea sunt scene din Evul Mediu, e inadmisibil așa ceva”
22.07.2019, 11:00Problemele lui Eugen Neagoe (51 de ani) au marcat pe toată lumea. Dan Nistor, căpitanul lui Dinamo, a intervenit la Digi Sport Matinal și a vorbit despre întreaga situație a antrenorului. Mai mult, a avut un mesaj dur pentru suporteri.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dan Nistor nu a evoluat în meciul Dinamo-Universitatea Craiova 0-2, din cauza unei accidentări.
”Este stabil acum, nu mai este la urgențe, este ok. Aseară eram în tribună, nu știam că era vorba de el, nici nu vreau să îmi aduc aminte. Am observat că era un pic de forfotă și că se făceau semne spre ambulanță, mi-am dat seama că era ceva în neregulă”, a zis Nistor.
Întrebat dacă Eugen Neagoe a dat vreun semn de neliniște înaintea partidei, căpitanul lui Dinamo a declarat că nimic nu prevestea un asemenea incident: ”Își dorea foarte mult să câștigăm meciul, era un pic agitat, dar era optimist, îmi zicea 'hai că va fi bine azi, o să câștigăm'. Voia să câștige, dar din păcate a venit acest eveniment”.
Dan Nistor le-a luat apărarea lui Eugen Neagoe și lui Florin Prunea și i-a criticat pe suporteri
Dan Nistor a criticat dur reacția fanilor lui Dinamo, care l-ar fi înjurat pe Eugen Neagoe și i-ar fi cerut demisia chiar și în momentul în care antrenorul era înconjurat de medici: ”Ce vină are Eugen Neagoe pentru situația de la Dinamo? Ce vină are Florin Prunea? Ce vină au ei? Dacă ar fi fost persoane cu un trecut la Steaua, sau ceva asemănător, aș mai fi zis, dar nici așa nu ar fi normal... Omul a fost extrem de aproape de o tragedie, iar suporterii îl înjurau. Omul are familie acasă, astea sunt scene din Evul Mediu. E inadmisibil”.
Nistor consideră că jocul ar fi trebuit oprit definitiv, fiindcă nu îi mai stătea nimănui mintea la fotbal: ”Nu se mai gândea nimeni la meci. Toți mă întrebau la pauză dacă antrenorul e bine. Ne dorim ca mister să fie bine, ne rugâm să fie bine și sâ se întoarcă lângă noi. Eu nu cred că va renunța la antrenorat”.
”Vă dați seama ce e în sufletl colegilor străini, care abia au ajuns la echipă? La Ovidiu au intrat suporterii pe teren și au făcut scandal, acum antrenorul a fost la un pas de o tragedie, gândiți-vă ce simt ei, când văd unde au ajuns”, a încheiat Dan Nistor pentru Digi Sport Matinal.
Etichete: dinamo , craiova , dan nistor , eugen neagoe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...