Damjan Djokovic a postat un mesaj pentru FCSB după ce a semnat cu Rapid
articol scris de Digi Sport07.01.2024, 15:06
Damjan Djokovic (33 de ani) a fost prezentat azi drept noul fotbalist al celor de la Rapid, după care a participat și la primul antrenament sub comanda lui Cristiano Bergodi (59 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Djokovic, mesaj pentru FCSB: ”A fost o plăcere să joc pentru culorile voastre”
Mijlocașul croat a ținut, însă, să le transmită și un mesaj celor de la FCSB, pe care l-a postat pe contul său de Instagram.
”Dragi steliști, a fost o plăcere să joc pentru culorile voastre.
Vă mulțumesc pentru toată stima și pentru suport și vă doresc mult succes în continuare”, este mesajul transmis de Djokovic fostului său club.
Ce transferuri a făcut Rapid, până acum, în pauza de iarnă
- Florent Hasani (26 de ani), atacant. A costat 300.000 de euro.
- Borisav Burmaz (22 de ani), atacant. A costat 400.000 de euro.
- Ermal Krasniqi (25 de ani), mijlocaș, extremă. A costat un milion de euro.
- Damjan Djokovic (33 de ani), mijlocaș. A venit liber de contract.
Damjan Djokovic a efectuat primul antrenament la Rapid
Damjan Djokovic nu a pierdut timpul după ce a ajuns în Turcia. A semnat contractul cu Rapid, iar apoi s-a antrenat sub comanda lui Cristiano Bergodi în cantonamentul din Antalya.
”La doar câteva minute după ce a semnat contractul cu Rapid, Damjan a participat la primul antrenament sub comanda lui "Mister" Bergodi.”, a anunțat Rapid, pe rețelele sociale.
Galerie Foto
- 17 partide și două goluri în SuperLigă are Djokovic la FCSB
- 3 meciuri și două goluri în Conference League pentru FCSB
- 3 jocuri și un assist în Cupa României pentru FCSB
- 4 titluri cu CFR Cluj a cucerit Damjan Djokovic
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Damjan Djokovic, potrivit transfermarkt.com.
Gigi Becali: ”Djokovic s-a înțeles cu Rapid”
Gigi Becali a confirmat despărțirea de mijlocașul croat, căruia i-a oferit 70.000 de euro pentru a accepta rezilierea contractului scadent în vară. Jucătorul a fost de acord să renunțe la jumătate din banii ceruți inițial, 100.000 de euro, și să ia 50.000 de euro plus salariul plătit la zi.
”I-am dat drumul! S-a făcut, da. El acum s-a înțeles cu Rapid. A plecat, ce mai contează în ce condiții? Cine să dea bani? Am dat eu bani (n.r.- ca să plece), 70.000 de euro. I-am zis lui MM: `Noi, dacă facem un contract, trebuie să-l respectăm`.
Când vrei să plece, negociezi cu el. Nu-ți convine, îi dai omului banii și cu asta basta. Se antrenează extraordinar, e foarte serios, așa am hotărât noi. Ce să spun? De jucătorii mei spun, că pot să-i cert, dar acum nu-i frumos să vorbesc despre om”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: transferuri rapid , damjan djokovic , djokovic fcsb , djokovic rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...