"Dacă Barcelona a putut, atunci putem și noi!" Ce jucători de la FCSB sunt comparați de MM cu Mascherano și Abidal
26.09.2018, 18:58FCSB are mari probleme în defensivă. Așa cum Digi Sport a anunțat în exclusivitate, Mihai Bălașa s-a accidentat în partida cu Dunărea Călărași, scor 2-0. Directorul sportiv al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, a vorbit despre situația fundașului FCSB.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"În jur de două luni (n.r. - cât va lipsi), are o întindere de ligament de gradul 2 spre gradul 3. Din nefericire, Mediop a intrat prea tare. Avem o problemă când un apărător se accidentează într-un duel cu un atacant", a spus Mihai Stoica pentru TVR.
Mai mult, MM Stoica face o comparație între situația FCSB și cea a Barcelonei, când Guardiola l-a reprofilat pe Javier Mascherano, din mijlocaș central în fundaș central. Pe lângă Bălașa, Dică nu se poate baza pe Mihai Pintilii și Momcilovic.
"Atâta timp cât Barcelona a reușit să facă rezultate cu un mijlocaș, Javier Mascherano, transformat în fundaș central, și cu un fundaș stânga ca Eric Abidal, transformat în fundaș central, atunci ar trebui să facem și noi rezultate cu Junior sau cu Filip, sau ce alți jucători vor fi încercați pe poziția de fundaș central", a mai spus Mihai Stoica.
După accidentarea lui Bălașa, singurul fundaș central de meserie din lotul FCSB-ul este sârbul Bogdan Planic. În aceste context, Dică a fost nevoit să îi ia în lot pe Ștefan Cană, Marian Botezatu (fundasș) și Daniel Toma (mijlocaș).
Etichete: barcelona , mihai stoica , mm stoica , mihai balasa , fcsb , fcsb barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...