Exclusiv Cum poate Becali să-l ia pe Budescu de la Astra cu 450.000 de euro
15.05.2017, 16:15Între FCSB şi Constantin Budescu (28 de ani), au fost mai multe discuţii pentru un transfer. Inclusiv în iarnă, când fotbalistul Astrei s-a dezlegat de contractul cu echipa chineză de care mai era legat doi ani. La momentul respectiv, Becali îi şi trimisese contractului lui Budescu, însă doar insistenţele lui Şumudică şi ale preşedintelui Dani Coman l-au întors din drum pe Costică. În noua înţelegere cu Astra, semnată cu multe emoţii, a fost trecută o clauză de reziliere, de care Becali poate profita acum.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Budescu a rămas la Astra pentru un salariu de 15.000 de euro, o primă de instalare de 150.000 de euro şi un contract de un an şi jumătate. Becali i-ar fi dat 200.000 de euro, 20.000 de euro salariu şi patru ani şi jumătate de contract. În înţelegerea cu Astra a fost trecută însă şi o clauză de reziliere de 750.000 de euro din care jucătorul ar urma să primească 40 la sută (300.000). Doar aşa a semnat fotbalistul să joace la Giurgiu în primăvara europeană, ultimele cinci etape din sezonul regulat şi play-off-ul. O afacere bună de ambele părţi, dacă ţinem cont că măcar la prinderea play-off-ului de către echipă Budescu a avut un aport extrem de important.
Concret, Becali l-ar putea lua cu circa 400.000 de euro de la Astra. Dacă ţinem cont că pe Alibec a plătit aproape 1,6 milioane de euro, fără TVA, se poate spune că este un preţ bun.
O eventuală problemă ar putea veni de la pretenţiile jucătorului. Cel mai probabil va dori şi el o primă de instalare. Dacă ar ţine cont de clauză, jucătorul ar putea lua de pe urma clauzei peste 300.000 de euro. Totuşi, la un calcul sumar, jucătorul ar putea fi de acord cu o sumă mai mică dacă ţine cont şi de cei 150.000 de euro de la Astra. Matematic, cu ce a luat în iarnă şi cu ce ar primi acum, el ar ieşi în avantaj decât dacă ar fi acceptat oferta FCSB-ului din urmă cu patru luni.
Etichete: transfer , astra , budescu , fcsb , budescu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...