Cum l-au descris elvețienii pe Horațiu Moldovan, care poate ajunge la Basel în această iarnă
articol scris de Digi Sport24.12.2023, 09:23
În vârstă de 25 de ani, Horațiu Moldovan a impresionat prin evoluțiile sale de la Rapid, dar și de la naționala mare a României, acolo unde a devenit titular de drept.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Horațiu Moldovan poate ajunge la Basel
Ajuns în vara anului 2021 la Rapid, Horațiu Moldovan poate schimba echipa în această iarnă. Internaționalul român se află în atenția celor de la FC Basel, ocupanta penultimului loc din Elveția.
Basel traversează un moment greu, iar oficialii clubului vor să facă mai multe transferuri în această iarnă. Pe lista clubului se află Moldovan, iar jurnaliștii elvețieni au confirmat interesul pentru portarul Rapidului.
- 2,6 milioane de euro este cota de piață a lui Horațiu Moldovan, după ultima actualizare a site-ului de specialitate transfermarkt.com
"Ar putea să nu fie un necunoscut pentru elvețieni. După prima plecare, el ar putea fi primul transfer al lui FC Basel. După plecarea lui Jonathan Dubasin (n.r - extremă împrumutată la Real Oviedo) ar putea urma și achiziții, iar FC Basel este interesată de un portar.
Horațiu Moldovan a primit o ofertă de la FC Basel. Vă sună cunoscut numele lui? Atunci probabil de la meciurile din preliminariile EURO 2024 dintre România și Elveția. Moldovan a fost între buturi la ambele jocuri.
Este sub contract cu Rapid București, unde a jucat toate meciurile din acest sezon. Moldovan și-ar dori să plece în această iarnă, chiar dacă mai are contract până în 2025, iar acum ar fi primit o ofertă de la Basel", au notat elvețienii.
Horațiu Moldovan, tentat să plece de la Rapid!
Potrivit celor de la GSP, Horațiu Moldovan este tentat să accepte oferta celor de la FC Basel, echipă care e gata să îi ofere nu salariu de nu mai puțin de 50.000 de euro pe lună.
Goalkeeper-ul ar fi fost deranjat de faptul că Rapidul nu i-a propus un nou contract, cu un salariu îmbunătățit, și e hotărât să facă pasul în străinătate.
FC Basel nu se regăsește în acest sezon. Elvețienii se află abia e poziția a 11 în campionat, penultima, cu doar 18 puncte acumulate în 18 etape. Pe primul loc este Young Boys, care este la 20 de lungimi distanță.
Etichete: rapid , fc basel , superliga , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...