Cum îl poate ajuta Mihai Teja pe Gigi Becali să doboare un nou record în fotbalul românesc
14.01.2019, 12:04Mihai Teja (40 de ani) a fost adus de Gigi Becali la FCSB și a obținut promisiunea finanțatorului de a fi "lăsat în pace" 6 luni de zile. În tot acest timp, Teja trebuie să câștige titlul și să implementeze la echipă un joc bazat pe posesie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Câștigarea titlului nu le-ar oferi celor de la FCSB doar șansa de a se lupta un un loc în grupele UEFA Champions League, competiție ce este transmisă de Digi Sport. Gigi Becali este conștient că performanțele sportive ar crește cota "perlelor" din lot pe care visează să le vândă pe zeci de milioane de euro, iar câștigarea titlului ar atrage atenția marilor cluburi din Vest, dispuse să plătească milioane pe jucători.
Jocul bazat pe posesie promis de Teja ar facilita transferurile visate de Gigi Becali
Dennis Man, Olimpiu Moruțan și Florinel Coman sunt "minele de aur" ale lui Gigi Becali. Dacă în mandatul lui Nicolae Dică, aceștia au avut evoluții oscilante, finanțatorul FCSB speră ca "tripleta de aur" să ajungă la un nivel ridicat în mandatul lui Teja. Iar Becali știe că sunt șanse mari să se întâmple acest lucru dacă noul tehnician va reuși să impună noua tactică la FCSB. Mihai Teja i-a promis lui Gigi Becali, în timpul negocierilor, un joc bazat pe posesie, ceea ce ar scoate mai ușor în evidență calitățile celor trei jucători.
În decembrie, Gigi Becali a dezvăluit în direct la Digi Sport că a refuzat o ofertă de 13 milioane de euro pentru Man. "Nu accept sub o sumă mai mică de 30 de milioane", spunea Gigi Becali. Câștigarea titlului și o evoluție consistentă a lui Man ar putea să îl facă pe Gigi Becali să viseze la astfel de sume. Cel mai scump jucător vândut de Gigi Becali este Vlad Chiricheș. Acesta a plecat de la Steaua la Tottenham în 2013, pentru suma de 9,5 milioane de euro. Dacă va încasa suma dorită pe Dennis Man, atunci Gigi Becali va stabili un nou record în fotbalul românesc.
"Poate să ceară oricât. E jucătorul lui și poate să ceară cât vrea. Rămâne de văzut dacă dă cineva această sumă. Prețul e dat de cei care vor să îl cumpere. Man este un jucător cu calități, care a crescut mult. Jucătorii la vârsta lui Coman au nevoie de continuitate. Daca nu au, va fi foarte greu sa aibă evoluții bune", a spus Gică Popescu la Digi Sport.
"Haide, vino spre minge!" Mihai Teja se ține de promisiunea făcută lui Gigi Becali
Mihai Teja a început să pună în practică strategia cu care vrea să îi îndeplinească visul lui Gigi Becali: să ia titlul în Liga 1, după 4 ani. În cadrul negocierilor purtate de Crăciun, Teja i-a promis lui Gigi Becali, pe lângă rezultate, și un joc de posesie consistent.
Iar tehnicianul în vârstă de 40 de ani a început deja să lucreze la planul promis finanțatorului, acela de a implementa un joc bazat pe posesie. În cantonamentul pe care roș-albaștrilor din Spania, de la Marbella, Mihai Teja pune accent pe circulația balonului. Astfel, la antrenamentul de astăzi, Mihai Teja le-a cerut jucătorilor să combine mai mult. "Haide, vino în pressing. Da! Și atenție, combină aici. Haide, vino spre minge", au fost câteva din indicațiile date de Mihai Teja jucătorilor.
Lotul FCSB din cantonamentul din Spania
Portari: Cristian Bălgrădean, Andrei Vlad, Răzvan Ducan (FCSB 2)
Fundași: Romario Benzar, Bogdan Planic, Mihai Bălașa, Marko Momcilovic, Alexandru Stan, Junior Morais
Mijlocași: Lucian Filip, Mihai Pintilii, Dragoș Nedelcu, Hristo Zlatinsky, Ovidiu Popescu, Dennis Man, Florinel Coman, Florin Tănase, Florentin Matei, Mihai Roman, Antonio Jakolis, Filipe Teixeira, Olimpiu Moruțan, Ovidiu Perianu, Adrian Niță, Daniel Toma, Tudor Moldovan, (ultimii patru de la FCSB 2)
Atacanți: Eddy-Harlem Gnohere, Raul Rusescu, Cristian Dumitru (FCSB 2)
FCSB va juca trei amicale în stagiul de pregătire din Spania
În Spania, vicecampioana va disputa trei meciuri amicale, cu FC Luzern, Shanghai Greenland Shenhua și Dinamo Kiev, ultimul fiind un adevărat test pentru noul antrenor al roș-albaștrilor, Mihai Teja.
Programul meciurilor amicale ale FCSB din Spania
- 17 ianuarie - FCSB - FC Luzern (Elveția)
- 20 ianuarie - FCSB - Shanghai Greenland Shenhua FC FC (China)
- 23 ianuarie - FCSB - FC Dynamo Kyiv (Ucraina)
Etichete: gigi becali , mihai teja , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...