Cum era strigat Alibec în vestiarul Astrei după ce a semnat cu Steaua + 3 jucători pe care i-ar lua cu el
24.12.2016, 14:24Denis Alibec a spus că, dacă ar avea posibilitatea, i-ar lua cu el la Steaua pe Constantin Budescu, Florin Lovin și pe Filipe Teixeira.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ultimul joc în tricoul Astrei, meci în care atacantul i-a adus campioanei toate cele trei puncte și a apropiat-o de play-off, după ce a marcat singurul gol al partidei de la Mediaș, cu Gaz Metan, Denis Alibec a spus că dacă ar putea, ar lua cu el la Steaua o parte dintre foștii colegi. ”E greu. N-aș lua doar trei. Primul e Budescu, fără discuţii, apoi Lovin, că e prietenul meu și e foarte bun ca mijlocaș, apoi Teixeira”, a spus Alibec pentru Gazetă.
Alibec a dezvăluit că dacă ar avea puterea necesară ar schimba din temelii modalitatea în care cluburile din Liga 1 aleg să își remunereze fotbaliștii. ”Aș obliga toţi conducătorii de club să vireze într-un cont banii pentru salariile jucătorilor pentru un an de zile! Din drepturile tv, din ce vor ei. La 1 ianuarie să fie blocate salariile pentru fotbaliști și staff într-un cont! Să nu ne mai batem joc de oameni, de fotbal, s-au băgat echipele în insolvenţă în mijlocul campionatului”, a mai punctat Alibec.
De asemenea, fotbalistul a glumit atunci când a dezvăluit cum i se spunea în vestiar după ce a ajuns la un numitor comun cu Steaua. ”Gigi Becali e un om liniștit, s-a schimbat mult în ultimii ani. E la fel ca la televizor: are suflet bun, ajută pe toată lumea. În vestiarul Astrei, colegii strigau la mine “Spurcatule”. E o rivalitate mare între Rapid și Steaua, e de înţeles”, a mai spus Alibec, care a și-a reamintit cu drag de cele 41 de goluri înscrise în 83 de meciuri pentru echipa din Giurgiu. ”Cel mai bun meci pe care l-am făcut a fost cel cu Dinamo, scor 4-1, când am dat trei goluri, iar cel mai frumos gol a fost cel cu Petrolul, din voleu”.
Etichete: steaua , liga 1 , astra , becali , alibec , teixeira , budescu , lovin , spurcat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...