Exclusiv Cum a ratat „Fiara” Lăcătuș transferul la marea rivală Dinamo. Mitică Dragomir a fost convins că jucătorul va fi arestat
articol scris de Digi Sport05.04.2024, 17:23
Marius Lăcătuș (60 ani) este unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria echipei Steaua, iar roș-albaștrii au retras, în semn de respect, tricoul cu numărul șapte, purtat de el.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Puțini știu însă că „Fiara” a fost aproape de un transfer la rivala Dinamo, chiar înainte să semneze cu trupa din Ghencea. Fostul internațional a spus toată povestea într-un interviu exclusiv acordat Digi Sport.
Marius Lăcătuș a ratat transferul la în „Stefan cel Mare” pentru că le-a vorbit urât dinamoviștilor Cornel Dinu și Alexandru Custov
Marius Lăcătuș este o figură legendară a echipei Steaua cu care a câștigat zece titluri, șase cupe, Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. Doar că înainte să ajungă la trupa din Ghencea, fostul internațional a fost foarte aproape de un transfer la Dinamo. Lăcătuș juca atunci la FC Brașov, iar Dumitru Dragomir aranjase negocierile cu conducătorii „câinilor”. Fostul internațional a spus toată povestea într-un interviu exclusiv acordat Digi Sport.
”Îmi aduc aminte că nea Mitică Dragomir, care era președinte la Brașov atunci, era mai apropiat de Dinamo în acea perioadă. Și după primul meu an la echipa mare, vine la mine: `Bă, să vedem cum facem. Dacă te vor ăștia de la Dinamo, tu ce zici?`. Și a venit un joc cu Dinamo, la care eu am avut o reacție așa, mai ieșită din tipare la adresa unui conducator de pe banca lui Dinamo.
M-a făcut puști nu știu cum... Și apoi că, vezi Doamne, am avut tupeu să strig la domnul Cornel Dinu, la domnul Custov... Dar eu nu suportam să mă jignească cineva, indiferent cine era”, a declarat fostul număr șapte al Stelei.
Citește și: "Arăta superb... Parcă nici nu-ți venea să-l lovești!" Marius Lăcătuș a numit adversarul care l-a "fermecat"
Dumitru Dragomir a fost convins că Marius Lăcătuș va fi arestat
Momentele tensionate îi putea provoca mari probleme. Chiar și Dumitru Dragomir, un personaj care în vremea aceea avea mari relații, s-a speriat și a fost convins că lucrurile vor lua o turnură foarte periculoasă.
„Și știu că nea Mitică se speriase: `Aoleu, Marius, taci din gură că ne arestează ăștia pe toți!`. Eu nu știam despre ce vorbește, cum să ne aresteze dacă jucăm fotbal? Nebunia tinereții...
Deci le-ați făcut o impresie proastă celor de la Dinamo.
Da, au renunțat la mine (n.r. râde). Au zis că nu au nevoie de jucători obraznici, cu tupeu ieșit din comun. Și nea Mitică le-a spus: `Bine, dacă nu îl vreți, să știți că-l dau atunci la Steaua`. `Poți să-l dai`. Deci a ieșit bine până la urmă”, a dezvăluit amuzat Lăcătuș.
Marius Lăcătuș a jucat în România la FC Brașov, Steaua și Progresul, iar în străinătate la Fiorentina și Oviedo.
Etichete: marius lacatus , marius lacatus steaua , marius lăcătuș oferta dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...