Video Cum a plecat Dragomir de la Voluntari? "Becali a venit lângă mine în tribună şi mi-a povestit"
25.05.2016, 11:14Dumitru Dragomir a povestit la Digi Sport Matinal de ce a plecat de la FC Voluntari săptămâna trecută, cu trei etape înaintea finalului sezonului din Liga 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul preşedinte de onoare al ilfovenilor s-a simţit deranjat de schimbările repetate de antrenori făcute fără acordul său şi susţine că patronul Stelei, Gigi Becali, ar fi avut o contribuţie importantă la înlocuirea lui Ionel Ganea.
"Gigi Becali a venit lângă mine în tribună la ultimul meci, cu Petrolul, şi mi-a povestit. Mi-a zis: Eu, când m-am dus la primar, a venit unul, nu-i dau numele, şi i-a zis: vezi că vine Dragomir să-şi dea demisia. De unde să îmi dau eu demisia, ce, eram angajat? Voiam să plec. Vezi că îşi dă demisia, te rog, nu-l opri, lasă-l să plece. Când eram eu cu primarul i-am spus: Lasă-mă să plec pentru că mă simt ofensat că l-aţi dat pe Ganea afară, ba mai mult, cu o săptămână înainte, a venit un "prieten" al Primăriei şi a zis că a dat domn' primar telefon de la muntele Athos şi a zis să îl schimbi pe Sensei. Cu cine, domn'e? Cu turcul asta, Yesilova. Le-am zis: Oameni buni, voi aţi schimbat cinci antrenori până acum, voi credeţi că antrenorii ăia sunt vinovaţi sau noi, toţi cei de aici? Cum, noi dăm cinci antrenori afară şi nu suntem noi vinovaţi? Cum să dai antrenorii afară? Eu m-am simţit ofensat de două ori. O dată pentru că nu l-am putut ţine pe Gigi Mulţescu. N-am putut, n-a fost de acord, eu nu am vrut să-l dau afară pe Gigi Mulţescu. Nu am vrut să îl dau afară nici pe Ganea, care a făcut o treabă nemaipomenită, în nouă meciuri a luat 19 puncte. Să baţi Steaua, CFR Cluj, pe Iaşi, la Timişoara, el a salvat echipa", a dezvăluit Dragomir.
Fostul preşedinte LPF şi-a amintit că numirea sa la FC Voluntari nu a fost pe placul lui Gigi Becali încă din primul moment.
"Nu îmi place de tine, trebuie să te curăţ, îmi spunea Gigi din puşcărie. Când a ieşit de la Bastilia, Gigi a venit la o cafenea, aici, în Bucureşti. Bineînţeles că mă zgândărea să-l întreb de ce. Mi-a spus că avea promisiuni de la altcineva, dacă face asta", a mai spus Dumitru Dragomir.
Doar patru luni a rezistat Dragomir la FC Voluntari, care va scăpa şi din punct de vedere matematic de retrogradarea directă dacă nu va pierde în această seară, pe teren propriu, cu ACS Poli Timişoara. Ilfovenii nu mai pot evita însă barajul pentru menţinerea în Liga 1.
FC Voluntari - ACS Poli Timişoara va fi în direct la Digi Sport 1 de la ora 18.00. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: dragomir , multescu , ganea , fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...