Exclusiv Cum a decurs prima întâlnire dintre Adrian Mihalcea și jucătorii lui Dinamo: "Ne mai arde de fotbal?"
06.04.2020, 07:58Adrian Mihalcea a preluat Dinamo pe 11 martie, dar nu a apucat să debuteze pe banca echipei din cauza pandemiei de COVID-19. Președintele lui Dinamo, Florin Prunea, a dezvăluit că jucătorii i-au transmis lui Mihalcea, la primul antrenament, că în această perioadă nu se mai gândesc la fotbal.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jucătorii lui Dinamo vor să revină la antrenamente numai după ce autoritățile vor avea sub control pandemia de COVID-19: "Sunt echipe care au baze de pregătire, cum suntem noi, FCSB, Craiova, dar trebuie să găsești și soluții. La primul antrenament al lui Adi Mihalcea au venit jucătorii și i-au spus: <<Noi, în toată nebunia asta, ne mai antrenăm? Ne mai arde de fotbal?>>. Jucătorii sunt cei mai expuși. Nu avem nicio soluție pentru antrenamente în momentul de față.
După cum știți, este interzis să se adune mai multe de trei persoane, este interzis să joci, legile sunt clare. Suntem cu toții îngrijorați, dar ne dorim să începem cât mai repede. Situația devine din ce în ce mai dificilă din punct de vedere economic. Se caută soluții pentru a începe campionatul, dar avem nevoie de un ok al autorităților. La început meciurile vor fi fără spectatori, clar. Autoritățile trebuie să ne spună când putem da drumul la antrenamente.
Din păcate, lucrurile se schimbă de la o zi la altă, dar în sens negativ. Cresc cazurile de COVID-19 și personal nu cred că vom începe prea repede.
Sunt probleme mai mari la echipele unde sunt mulți străini, pentru că o parte dintre ei au părăsit teritoriul țării. Vă dați seama că vor intra automat în perioadă de carantină la întoarcere și foarte greu vor mai continua la echipele lor, în acest sezon. Noi nu avem foarte mulți străini. Italienii de la noi au familiile aici, sunt liniștiți.
Din punctul meu de vedere este imposibil să spunem când începem antrenamentele, dar să spunem când jucăm...", a spus Florin Prunea, în cadrul emisiunii Fotbal Club, în direct la Digi Sport.
Mihalcea, primele declarații în calitate de antrenor al lui Dinamo
Mihalcea a fost ”instalat” pe banca lui Dinamo după ce Dusan Uhrin și-a dat demisia: ”Sunt bucuros, sunt emoționat. Mă întorc în locul unde m-am format ca om și respectul, pentru mine, este sfânt. Știu la ce m-am înhămat, nu sunt străin de ce s-a întâmplat la Dinamo, din postura mea de antrenor secund la echipa națională am văzut foarte multe meciuri, plus după, fiind ”câine”, am participat la toate meciurile. Nu e ușor, dar sunt curajos. Mi-au plăcut mereu provocările.
Situația actuală nu este cea mai bună dar nu este dezastruoasă în niciun caz. Discursul meu către jucători de ieri a fost de mobilizare. Nu suntem într-o poziție în care să ne permită să jucăm mult individual. Trebuie să arătăm ca o echipă, să muncim și să fim uniți”, a mai punctat Mihalcea.
Dinamo, la 3 puncte de retrogradare
În acest moment, după 26 de etape jucate din sezonul regulat și două din play-out, Dinamo se află la doar 3 puncte de retrogradare, situație în care nu s-a mai aflat niciodată.
În plus, din cauza stării de urgență provocată de coronavirus, jucătorii au acum contractele suspendate de luni. Astfel, "câinii" ar putea să încaseze doar câte 2.340 de lei pe lună, pe durata stării de urgență, potrivit Guvernului.
Între timp, Ionuț Negoiță trebuie să facă cumva să le achite jucătorilor salariile restante. Pe 15 aprilie se împlinesc 3 luni de restanțe salariale.
VIDEO Dinamo a pierdut ultimul meci din 2020, 0-1 la Iași
Cifrele și cluburile la care a jucat Adrian Mihalcea
Primul meci în Liga 1: 31.07.1996, Dinamo București vs Gloria Bistriţa 3-0
Ultimul meci în Liga 1: 10.05.2012, Astra Giurgiu vs Concordia Chiajna 0-2
- 1995-1996: Dunărea Călărași (România 2): 34 jocuri / 4 goluri
- 1996-1997: Dinamo București: 30 jocuri / 8 goluri
- 1997-1998: Dinamo București: 33 jocuri / 11 goluri
- 1998-1999: Dinamo București: 32 jocuri / 18 goluri
- 1999-2000: Dinamo București: 29 jocuri / 13 goluri
- 2000-2001: Dinamo București: 26 jocuri / 6 goluri
- 2001-2002: Dinamo București: 14 jocuri / 11 goluri
- 2001-2002: Genoa FC 1893 (Italia 2): 13 jocuri / 2 goluri
- 2002-2003: Genoa FC 1893 (Italia 2): 27 jocuri / 9 goluri
- 2003-2004: Hellas Verona (Italia 2): 20 jocuri / 5 goluri
- 2004-2005: Dinamo București: 17 jocuri / 1 gol
- 2005: Chunnam Dragons (Coreea de Sud 1): 3 jocuri / -
- 2005-2006: FC Vaslui (România 1): 13 jocuri / 1 gol
- 2006-2007: Aris Limassol (Cipru 1): 23 jocuri / 15 goluri
- 2007-2008: Aris Limassol (Cipru 1): 25 jocuri / 12 goluri
- 2008-2009: Aris Limassol (Cipru 1): 23 jocuri / 5 goluri
- 2009-2010: Aris Limassol (Cipru 1): 28 jocuri / 8 goluri
- 2010-2011: Astra Ploiesti (Cipru 1): 8 jocuri / 1 gol
- 2010-2011: Unirea Urziceni (România 1): 15 jocuri / 3 goluri
- 2011-2012: Concordia Chiajna (România 1): 18 jocuri / 1 gol
- 2012-2013: Unirea Slobozia (România 2): 17 jocuri / 5 goluri
Palmaresul lui Adrian Mihalcea
- Campion al României cu Dinamo București (2): 2000, 2002
- Cupa României cu Dinamo București (3): 2000, 2001, 2005
- La Dinamo București: 181 jocuri / 68 goluri
- România 1 (Liga 1): 235 jocuri / 74 goluri
- România 2 (Liga 2): 52 jocuri / 10 goluri
- Italia 2 (Serie B): 60 jocuri / 16 goluri
- Cipru 1 (Cyprus 1st Division): 99 jocuri / 41 goluri
- Coreea de Sud 1 (K-League): 3 jocuri / -
- La echipa națională a României: 16 jocuri / -
- Debut: 02.09.1998: Romania vs Liechtenstein 7-0
Selecții:
- 1998: Liechtenstein, Germania, Portugalia, Ungaria
- 1999: Estonia, Azerbaidjan
- 2000: Letonia, Georgia, Cipru, Grecia
- 2001: Ucraine, Slovacia, Slovenia, Georgia, Slovenia
- 2003: Lituania
- La echipa națională U21 a României: 10 jocuri / 3 goluri
- În cupele europene: 11 jocuri / 6 goluri
Etichete: florin prunea dinamo , antrenor dinamo , fotbal club , coronavirus , pandemie coronavirus , adrian mihalcea dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...