Cristiano Bergodi a revenit în Liga 1: "Obiectivul e să duc echipa în play-off"
articol scris de Digi Sport11.10.2021, 11:30
Noul antrenor al lui Sepsi Sfântu Gheorghe, Cristiano Bergodi, a declarat că a revenit cu plăcere în România, iar obiectivul său este să ducă echipa covăsneană în play-off-ul Ligii 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cristiano Bergodi, prezentat la Sepsi: "Revin cu plăcere în România"
"Revin cu plăcere în România să antrenez acest club. Mi-a povestit toată lumea că sunt oameni serioşi şi că au performanţe. De fapt, se vede, în aceşti patru-cinci ani, cât am urmărit campionatul românesc şi am antrenat aici, am văzut că acest club în fiecare an a crescut în Liga I, a făcut în fiecare an un pas înainte. În acest an, din păcate, s-a întâmplat ceva, dar avem timp pentru a ajunge sus. (...) Sunt sigur de munca mea, am încredere în ceea ce am făcut, am antrenat mult timp în România şi am revenit cu plăcere. În acest moment suntem puţin departe de play-off în clasament, dar echipa are potenţialul pentru a ajunge mai sus. Sunt sigur că putem face o treabă foarte bună. (...) E foarte important să ajungem acolo, dar campionatul e lung şi avem timp'', a declarat Cristiano Bergodi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai spus că a acceptat foarte repede oferta conducerii clubului Sepsi OSK şi că de luni începe deja să lucreze cu echipa, care sâmbătă o va înfrunta pe FC Voluntari pe noua arenă din Sfântu Gheorghe, în etapa a 12-a a Ligii 1.
"Imediat m-au convins, în una-două zile ne-am înţeles şi am semnat contractul. Am venit ieri şi astăzi mă apuc de treabă. (...) Am tot respectul pentru Leo Grozavu (fostul antrenor al lui Sepsi OSK, n.r.) pentru tot ceea ce a făcut aici în ultimii doi ani. (...) Sâmbătă avem inaugurarea noii arene şi îmi doresc din suflet să câştigăm acest meci", a mai spus Bergodi.
Sepsi a mai negociat cu Ladislau Boloni și Costel Gâlcă
Patronul clubului Sepsi OSK, Dioszegi Laszlo, a declarat că înainte de a-i propune lui Bergodi să vină la Sfântu Gheorghe a mai avut discuţii cu Ladislau Boloni şi Costel Gâlcă pentru postul de antrenor principal.
"E o zi importantă, după cum se ştie, Cristiano Bergodi este un antrenor cu destulă rutină şi experienţă în campionatul românesc, cu rezultate bune. (...) Încheiem un ciclu frumos, cu performanţe bune şi mergem mai departe pe un nou drum, cu un antrenor nou, pe un stadion nou, o casă nouă. Sâmbătă vom avea un joc important pe noua arenă şi cred că putem face o partidă bună. (...) Am avut în ultima perioadă o serie de rezultate care nu ne-au convenit, dar sperăm de la jocul de sâmbătă să legăm victorii. Ştiţi, victoriile aduc victorii şi sperăm să fie de bun augur sosirea lui Cristiano" , a declarat managerul Cornel Şfaiţer.
Sepsi joacă sâmbătă 16 octombrie, de la ora 17:30, cu FC Voluntari, pe noua arenă din Sfântu Gheorghe, în cadrul etapei a 12-a a Ligii I. Echipa covăsneană ocupă locul 12 în clasament, cu o singură victorie şi 6 remize consecutive.
Cristiano Bergodi, în vârstă de 56 de ani, a semnat un contract cu Sepsi OSK până la sfârşitul sezonului 2021/2022, cu opţiune de prelungire pe încă un an.
Acesta a mai antrenat, printre altele, echipele FC Naţional, CFR Cluj, Rapid Bucureşti, Politehnica Iaşi, Steaua Bucureşti, Modena, Pescara, Brescia, ASA Târgu Mureş, FC Voluntari, Universitatea Craiova.
Etichete: cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...