Exclusiv Cristi Borcea îi ține partea lui Gigi Becali în scandalul cu Edi Iordănescu: ”Și Berlusconi îi dădea telefon lui Sacchi!”
articol scris de Digi Sport15.11.2021, 22:33
FCSB se află în toiul unui mare scandal după despărțirea de Edi Iordănescu. Tehnicianul nu a mai suportat criticile patronului și a decis să plece de la FCSB în mijlocul sezonului.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Formația roș-albastră a făcut anunțul oficial pe pagina de Facebook, la o zi distanță după ce Edi Iordănescu publica pe rețelele de socializare un comunicat cuprinzător în care anunțat că Gigi Becali i-a cerut rezilierea contractului.
Cristi Borcea îi ține partea lui Gigi Becali în scandalul cu Edi Iordănescu: ”Și Berlusconi îi dădea telefon lui Arrigo Sacchi!”
Cristi Borcea a declarat la emisiunea Fotbal Club că Gigi Becali vede FCSB strict ca pe o afacere din care vrea să scoată cât mai mult profit și, din acest motiv, dorește să aibă control asupra fiecărui aspect din echipă.
În ceea ce îl privește, Cristi Borcea a mărturisit că nu a procedat în același mod pe vremea când era președintele executiv de la Dinamo, dar, totuși, a recunoscut că discuții între oficialii clubului și antrenorii erau purtate regulat.
Fostul oficial de la Dinamo a mai spus că atitudinea lui Gigi Becali nu este atât de bizară pe cât ar părea la prima vedere și, pentru a exemplifica, Borcea l-a dat exemplu pe Silvio Berlusconi care îl suna pe antrenorul Arrigo Sacchi pentru a dicta schimbările la AC Milan.
”Helmut, ai fost acolo, știi cum conduce Gigi Becali. Privește echipa ca pe o firmă, o societate a lui și vrea să o conducă de la A la Z. Eu nu vorbeam așa ceva cu antrenorii de la Dinamo. Eu eram președintele executiv. Mă ocupam de partea executivă.
La noi, la Dinamo, nu intram în detalii legate de joc cu antrenorii, dar înainte și după joc discutam 100% cu antrenorii. 90% dintre conducătorii din fotbalul mondial discută cu antrenorii. Și Berlusconi îi dădea telefon lui Arrigo Sacchi”, a declarat Cristi Borcea la emisiunea Fotbal Club.
Toni Petrea, înapoi la FCSB!
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Fotbal Club în care a anunțat că Toni Petrea este noul antrenor de la FCSB:
"Am semnat contractul. Mâine e la antrenament. Nu e Dică pentru că e Toni Petrea. N-am vorbit nimic cu Dică, nici nu știu", a spus patronul FCSB, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: liga 1 , cristi borcea , edi iordanescu , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...