Exclusiv Cristi Balaj, ultimele detalii în ”scandalul biletelor”, înainte de CFR - ”U” Cluj: ”Am dorit să îngrop securea războiului”
articol scris de Digi Sport21.12.2023, 16:16
Universitatea Cluj și CFR se vor întâlni în meciul zilei din SuperLiga României.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Derby-ul dintre CFR și ”U” Cluj este programat joi, de la 19:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Meciul poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Cristi Balaj, detalii înainte de derby-ul CFR - ”U” Cluj
În Cluj este o atmosferă tensionată înaintea duelului dintre cele două rivale, după ce oficialii lui CFR au încercat prin orice mijloace să limiteze posibilitatea ca suporterii Universității să își cumpere bilete în alte zone decât în cea destinată fanilor echipei oaspete.
Cristi Balaj (52 ani), președintele lui CFR Cluj, a venit cu noi detalii înaintea meciului. Oficialul ”feroviarilor” a vorbit despre momentul în care a încercat să facă pace cu rivala din oraș, însă suporterii echipei au avut reproșuri.
”Am promis că pot să vin cu cifre. Ideea este foarte simplă. Din dorința de a îngropa securea războiului, la ultimul meci au primit mai multe bilete. Din păcate, am primit reproșuri pentru că fanii noștri au fost ridicați de către suporterii Universității. Pe lângă cele 1.500 de locuri au migrat. Au fost în jur de 4.000 de suporteri. Au existat nemulțumiri, au ridicat copiii, au existat incidente, evenimente neplăcute, cuvinte mai puțin plăcute...
Am discutat cu Jandarmeria și forțele de ordine. S-a decis să se vândă mai puține bilete. S-au vândut la abonați și la liber. O mare parte au fost cumpărate de cei de la Universitatea Cluj. Vor fi prezenți aproximativ 10.500 de spectatori, din capacitatea de 15.000. O să lăsăm o zonă tampon de 2.500 de locuri. Așa am ajuns la această cifră. Siguranța este cea mai importantă.
Nu știm câți vor fi suporteri ”U” Cluj. Și eu am dat bilete unor suporteri ”U” Cluj. Ei vor respecta locurile de pe bilet. Nu sunt de acord cu mesajele în care unii spectatori sunt îndemnați să provoace incidente. În acest scop, s-a solicitat să nu fie însemne sau fulare decât în zonele galeriei. Dorim să eliminăm orice urmă de violență. Intră la stadion cel care achiziționează prima oară codul QR.”, a declarat Cristi Balaj, la Liga Digi Sport.
”U” Cluj, mesaj pentru suporteri înaintea duelului cu CFR
Oficialii formației din Gruia au încercat prin orice mijloace să limiteze posibilitatea ca suporterii Universității Cluj să își cumpere bilete în alte zone decât în cea destinată fanilor echipei oaspete. Din acest motiv, au apărut nemulțumiri în tabăra ”U-tiștilor”.
Totuși, ”U” Cluj a transmis un comunicat de presă în care face apel către suporteri înaintea duelului din Gruia. Clubul le-a transmis fanilor că ”pot fi provocați pentru a face un pas greșit”, motiv pentru care îi roagă ”să nu răspundă”.
”FC Universitatea Cluj le mulțumește fanilor care au făcut eforturi pentru a intra în posesia unui bilet și se vor afla, în această seară, pe stadionul din Gruia. Vom fi din nou mulți și îi vom susține pe băieți până la final. Știm că nu toți veți putea să susțineți echipa din stadion, însă, indiferent unde vă veți afla deseară, sprijinul vostru este important!
S-a încercat, în ultimele zile, crearea unui conflict și inducerea forțată a unei stări de tensiune în rândul suporterilor noștri. Toată lumea știe de ce: Cluj-Napoca înseamnă doar ”U”, ați demonstrat-o deja de nenumărate ori. Astăzi s-ar putea să fiți provocați, în speranța că veți face un pas greșit, iar acest lucru să fie folosit apoi împotriva voastră și a clubului. Facem un apel către toți fanii ”U” Cluj care vor fi prezenți astăzi în stadion, fie că vor sta în peluza oaspeților, la tribuna 1 sau 2, în zona VIP sau în loje, să nu răspundă sub nicio formă provocărilor.
Suntem mulți, suntem iubiți, iubim culorile alb-negru și vocala U, nu avem de demonstrat nimic, nimănui. Derby-ul trebuie să se încheie fără conflicte, fără incidente și fără violențte, indiferent cine, cum și de câte ori ne vor provoca. Iar atunci vom ieși din nou cu fruntea sus și ne vom continua cu onoare drumul. Haide ”U””, se arată în comunicatul emis de Universitatea Cluj, pe Facebook.
Etichete: cfr cluj , u cluj , superliga , cristi balaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...