Cristi Balaj a ”înțepat-o” pe FCSB, imediat după meciul cu Farul
articol scris de Digi Sport02.04.2024, 12:48
FCSB s-a impus, în deplasare, în fața celor de la Farul Constanța, scor 1-0, într-un meci din cadrul etapei a doua a play-off-ului SuperLigii.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
În urma acestui rezultat, ”roș-albaștrii” au acumulat 38 de puncte și s-au distanțat la 7 ”lungimi” în fruntea clasamentului față de formația aflată pe locul secund, Universitatea Craiova (31 de puncte).
În ciuda poziției de lider pe care FCSB și-a consolidat-o până acum în fața contracandidatelor, jocul prestat de ”roș-albaștrii” nu l-a impresionat pe Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj.
Cristi Balaj: ”Dacă Coman și Olaru nu ar fi la FCSB, lucrurile ar sta diferit”
Concret, Cristi Balaj a analizat jocul celor de la FCSB și a susținut că prestația ”roș-albaștrilor” din ultima vreme nu a fost una impresionantă. Mai mult, oficialul formației din Gruia este de părere că bucureștenii au fost chiar dominați în ultimele etape de campionat de adversari.
”Din păcate, nivelul campionatului a scăzut. Valorile s-au echilibrat și vedeți că apar surprize. Echipa de pe primul loc câștigă greu, la un singur gol, cu echipele adverse, care joacă mai bine decât ea, ei trăiesc ceea ce am trăit și noi cu Dan Petrescu, cu o apărare bună și victorii la un gol diferență”, a spus Balaj, la PlaySport.
- în ultimele 6 etape din SuperLiga, FCSB a înregistrat 5 victorii și o înfrângere, iar toate cele 5 succese au fost obținute la un gol diferență
De asemenea, oficialul ardelenilor a subliniat că rezultatele și jocul celor de la FCSB din acest sezon ar fi avut mult de suferit dacă trupa pregătită de Elias Charalambous nu i-ar fi avut în lot pe Florinel Coman (25 de ani) și Darius Olaru (26 de ani).
”Dacă Coman și Olaru nu ar fi la FCSB, lucrurile ar sta diferit. Sunt jucătorii care au adus cele mai multe puncte FCSB-ului. Mă bucur pentru Florinel și mă aștept să joace la fel pentru echipa națională. Suntem obligați să sperăm”, a mai spus Balaj.
Florinel Coman și Darius Olaru sunt, în acest moment, principalii marcatori ai ”roș-albaștrilor” din actuala stagiune.
Astfel, Coman a reușit să marcheze 16 goluri și să ofere 10 assist-uri, în 33 de meciuri jucate.
- 6 milioane de euro este cota de piață a lui Coman potrivit Transfermarkt
De cealaltă parte, Olaru a înscris 14 goluri și a furnizat 4 pase decisive, în 36 de partide.
- 6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Olaru, potrivit Transfermarkt
Clasamentul play-off-ului SuperLigii
VIDEO Rezumat Farul Constanța - FCSB, scor 0-1
Etichete: superliga , cristi balaj , fcsb , florinel coman , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...