Cristescu a stabilit obiectivul Rapidului: "Promovare, după care lupta la titlu"
14.06.2013, 12:31Nicolae Cristescu s-a declarat rapidist de mic, de când îl însoțea pe tatăl său la partidele clubului giuleștean. Acum a rămas singura speranță a formației pe care o iubește, iar în cazul în care acesta nu va prelua Rapidul, clubul riscă să ajungă în liga a IV-a sau a V-a.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cu toate că nu este un personaj cunoscut de marea majoritate a iubitorilor fotbalului din România, Cristescu susține că a fost mereu o parte importantă din viața clubului feroviar. De asemenea, într-un interviu acordat pentru gsp.ro, acesta a dezvăluit că va fi coproprietar al Rapidului, împreună cu Adrian Zamfir.
"E rapidist înfocat, pătimeam prin deplasări. Mergeam de multe ori cu elicopterul, că el avea atunci două elicoptere. Nu mai are nicio funcție în PSD, pentru că nu vrem implicare politică la Rapid. A rămas un simplu membru.", spune Cristescu despre viitorul său partener.
Nicolae Cristescu promite să-i redea strălucirea Rapidului și și-a stabilit deja țintele. De asemenea, viitorul patron din Giulești a detaliat și modul de organizare și pregătire al clubului deținut încă de George Copos.
"Obiectivul acestui sezon este să promovăm în Liga 1 şi să ajungem la zero cu datoriile. Şi cred că aşa va fi. Vreau ca Rapid să redevină un club de elită! Să ne luptăm la titlu şi chiar să îl cîştigăm! Nu vreau golăneală, vreau elită!", a spus omul de care se leagă speranțele rapidiștilor.
De asemenea, Cristescu a confirmat speculațiile din ultima vreme: clubul giuleștean se va baza doar pe oameni de legendă, care au activat ani de zile în alb și vișiniu: Marian Rada - antrenor, Grigore Sichitiu - președinte executiv, Nicolae Manea - director de imagine, iar Iencsi și Pancu vor face și ei parte din staff-ul tehnic.
Etichete: george copos , retrogradare rapid , cristescu rapid , nicolae cristescu , cristescu patron rapid , rapid liga a ii-a , rapid 2013
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...