Exclusiv Craiova răspunde, după plângerea făcută de FCSB: ”E o discreditare a fotbalului românesc”
09.05.2017, 22:13După FCSB a reclamat-o oficial pe CS U Craiova la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, din cauza echipei aliniate în meciul cu Viitorul de la Pitești, a venit și răspunsul oltenilor. Președintele Marcel Popescu a catalogat demersul ”roș-albaștrilor” drept ”absurd” și îl vede ca pe o ”discreditare la adresa fotbalului românesc”.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Nici nu trebuia să dăm explicații. Facem un exercițiu de imaginație. România e prezentă la un Campionat European și joacă cu patru jucători sub 20 de ani. În acea grupă e Franța, care face o plângere la UEFA că România a folosit prea mulți tineri. Cu asta am încheiat subiectul. E foarte simplu.
Acest demers va ajunge pe prima pagină a ziarelor sportive din Europa. Când am crezut că Europa s-a mai calmat și privește România cu respect, o să înceapă iar să-și dea coate, pentru că intrăm în zona ridicolului”, a declarat Marcel Popescu la Digi Sport Special.
Oficialul oltenilor susține că acțiunea FCSB-ului poate fi privită și ca pe un atac la adresa regulii prin care toate echipele din Liga 1 sunt obligate să aibă în permanență pe teren cel puțin un jucător eligibil pentru reprezentativa Under 21.
”S-ar putea merge și mai departe și după ceea ce s-a făcut bun, împotriva voturilor conducătorilor de cluburi, prin obligarea de a juca cu un jucător sub 21, să se interzică să joci cu mai mult de unu. L-am nenorocit pe Hagi, am nenorocit Craiova. Echipele care au academii sunt ținta acestor insinuări”, a mai zis Marcel Popescu, cel care a precizat că, dacă s-ar fi aflat în situația FCSB-ului nu ar fi procedat niciodată astfel.
”Nici nu aș fi îndrăznit. Sunt sigur că Steaua cea adevărată cu Ion Alecsandrescu nu și-ar fi permis o asemenea insinuare. Problema nu este că Craiova nu și-a apărat șansele. Craiova a jucat cu jucători mai tineri. Craiova nu poate fi acuzată de un joc murdar. Craiova este acuzată de ce folosește jucători tineri. Erau singurii pe care îi puteam pune în teren”, a declarat Marcel Popescu.
Președintele lui CS U Craiova a mai zis că, în ultima etapă, în meciul cu FCSB, oltenii vor alinia ”din nou” cea mai bună echipă pe care o vor avea la dispoziție.
”Aș vrea să folosim cea mai bună echipă pe care o avem la ora meciului, așa cum am folosit și cu Viitorul. Cu Viitorul am folosit cea mai competitivă echipă pe care am putut să o aliniem la ora meciului, ținând cont de suspendări, de accidentări.
Din respect pentru competiție, vom alinia cea mai bună echipă pe care o avem în acel moment și, în același timp, evaluând și posibilitatea de a nu risca o reaccidentare a unor jucători, pentru că joi avem returul cu Voluntari, iar dorința noastră declarată e să întoarcem rezultatul și să jucăm finala Cupei”, a mai spus Marcel Popescu la Digi Sport Special.
Programul etapei a 10-a din play-off (ultima), sâmbătă, 13 mai, ora 20:00:
FC Viitorul - CFR Cluj, Digi Sport 1
FCSB - CS U Craiova, Digi Sport 2
Dinamo - Astra, Digi Sport 3
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: viitorul , marcel popescu , cs u craiova , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...