Varianta de rezervă a lui Gigi Becali, dacă pică negocierile cu Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport17.08.2021, 10:35
Gigi Becali a decis să-l pună antrenor la FCSB pe Edi Iordănescu, iar negocierile începute ieri vor continua în cursul zilei de azi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cosmin Olăroiu, variantă de rezervă de lux pentru Gigi Becali
Eșecul cu Rapid (0-1) i-a fost fatal lui Dinu Todoran, iar patronul roș-albaștrilor este decis să facă o schimbare pe banca tehnică. Iar alegerea este cu atât mai dificilă, cu cât Gigi Becali a hotărât să nu se mai implice la echipă și să o lase pe mâna unui profesionist.
Negocierile cu Edi Iordănescu vor continua și azi, dar, dacă nu se va ajunge la o înțelegere, latifundiarul din Pipera are și o variantă de rezervă. Este vorba despre Cosmin Olăroiu, tehnician liber de contract care a mai pregătit formația lui Becali în 2002/2003 și 2006/2007. De asemenea, Oli a mai revenit la echipă și în 2011, când a transformat echipa în timp record și a cucerit Cupa României, după finala cu Dinamo (2-1).
Acum, Oli se află în litigiu financiar cu Jiangsu Suning, grupare de la care are de recuperat o sumă uriașă de bani. Cosmin Olăroiu a fost prezent pe Arena Națională la derby-ul Rapid - FCSB 1-0 și ar fi dispus să intervină pentru a o ajuta pe FCSB să iasă din colaps, scrie GSP.ro. Este pentru a doua oară când antrenorul se oferă să salveze clubul, după episodul din urmă cu 10 ani.
Atunci, în returul sezonului 2010/2011, echipa era la pământ: ajunsese pe locul 6, cu 3 etape înainte de finalul campionatului și risca să rateze cupele europene. Atunci, Sorin Cârțu a fost îndepărtat de la echipă, iar Cosmin Olăroiu a ajutat echipa să acumuleze 7 puncte în ultimele 3 runde și să câștige Cupa României. FCSB a încheiat campionatul pe locul 5, de cupă europeană. Echipa a fost condusă de staff-ul lui Oli, în frunte cu Cătălin Necula. Cosmin Olăroiu semnase deja cu Al Ain, în Emiratele Arabe Unite, și nu a putut să-i conducă pe roș-albaștri din tribună, ci doar făcea strategia.
Acum, Cosmin Olăroiu se află în imposibilitatea de a semna cu altă echipă până la rezolvarea litigiului cu Jiangsu Suning. Dacă va da curs unei alte propuneri, Oli riscă să rămână fără banii pe care-i datorează chinezii. În cazul în care va reuși să rezolve acest diferend, antrenorul de 52 de ani ar avea "verde" către FCSB.
Cum a decis Gigi Becali să lase echipa pe mâna lui Edi Iordănescu
În decurs de doar câteva ore, însă, patronul roș-albaștrilor a găsit un noul antrenor. Edi Iordănescu (43 de ani) este alesul lui Gigi Becali. Așa cum digisport.ro a anunțat ieri, cei doi s-au întâlnit în cursul zilei de luni și au stat de vorbă aproximativ o oră.
Azi, va avea loc o nouă rundă de negocieri între cele două părți - cea decisivă. Edi Iordănescu a solicitat mână liberă la echipă și anumite clauze în contract, pe care Gigi Becali este dispus să le accepte.
Într-un final, patronul roș-albaștrilor, văzând că nu mai are rezultate și, implicit nu mai face nici bani din fotbal, a decis să lase echipa pe mâna celui care a cucerit titlul cu CFR Cluj în sezonul trecut, susțin sursele Digi Sport. Edi Iordănescu este liber de contract după ce s-a despărțit în această vară de gruparea din Gruia.
Etichete: edi iordanescu , gigi becali , cosmin olaroiu , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...