Video Cordea a spus cum a fost ”motivat” Târnovanu să facă un meci mare cu Sepsi. ”I-am dat 10 din 10”
24.10.2022, 23:30FCSB s-a impus la Sfântu Gheorghe, 1-0, grație golului marcat de Andrea Compagno (26 de ani) din lovitură de la 11 metri.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cum a fost ”motivat” Târnovanu să apere penalty-ul cu Sepsi. ”I-am dat 10 din 10 la antrenament. Știam că va para”
Roș-albaștrii au trecut și peste un moment delicat în prima parte, atunci când Ștefan Târnovanu a parat penalty-ul executat de Alexandru Tudorie.
Jucătorii vicecampioanei au apreciat prestația goalkeeperului iar Andrei Cordea a și glumit pe seama acelui moment.
”Știam că va apăra penalty-ul, nu am avut nicio emoție. Am avut încredere în Ștefan, suntem deja o familie”, a spus Cordea, la flash interviu.
Mijlocașul a continuat și a mai precizat și cum a fost ”motivat” Târnovanu să facă un meci mare contra covăsnenilor.
”Am simțit că scoate, că va para, pentru că la antrenament i-am dat 10 din 10, dar a spus că va scoate acum, în timpul meciului”, a adăugat, râzând, Cordea.
Ștefan Târnovanu, eroul FCSB-ului la Sfântu Gheorghe. “Trebuie să luăm campionatul anul ăsta”
Ștefan Târnovanu (22 de ani) a fost desemnat omul meciului. Portarul “roș-albaștrilor” a declarat că echipa are încredere mare, după ultimele rezultate, iar obiectivul este câștigarea campionatului.
"A fost un meci foarte dificil, cu o echipă care cred că se va califica în play-off, alături de noi. O echipă foarte bună, care ne-a pus mari probleme. Anul trecut la fel, n-am primit gol, dar n-am câștigat. Mă bucur enorm că am obținut victoria.
Mă simt foarte bine aici, de când am intrat pe stadion m-am simțit foarte bine. Mi-am adus aminte de meciul trecut. Chiar înainte de meci, în autocar, m-am uitat la rezumatul meciului trecut și m-am gândit că trebuie să fie la fel. Știam că o să fie un meci bun.
Mi-am adus aminte, pe moment, un penalty de-al lui Tudorie într-un meci mai vechi, când la fel s-a oprit și a bătut în stânga portarului. Am stat și am respins mingea.
Cu această victorie, avem un plus de moral pentru viitor și se pare că am trecut destul de repede peste momentele grele. Suntem băieți de caracter, muncim toți.
Cât timp mai sunt două meciuri, normal că ne gândim la Conference League. Matematic, mai sunt șanse. Da, este greu, dar încercăm să câștigăm și o să vedem.
Mai liniștiți o să fim când o să fim pe primul loc (n.r. - în Liga 1). Acum trebuie să câștigăm fiecare meci, nu avem voie să facem prea mulți pași greșiți, pentru că distanța e destul de mare. Când vom fi pe primul loc, o să spun că sunt mulțumit. Locul 1 este obiectivul. Suntem Steaua, trebuie să luăm campionatul anul ăsta", a spus Ștefan Târnovanu.
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi - FCSB 0-1
Clasamentul Ligii 1
Etichete: stefan tarnovanu , andrei cordea , sepsi - fcsb 0-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...